Discuții la masă rotundă în sala Nicolae Iorga a Prefecturii, între sindicaliștii botoșăneni și ministrul Marius Budăi care este atent la toate nemulțumirile, mai face notiție în agendă sau mai consultă telefonul.
Majoritatea intervențiilor au fost tehnice și au ținut de activitatea specifică a fiecărui sindicalist în parte.
Una dintre acestea i-a aparținut lui Gabriel Teodorescu de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (DSVSA) care a atins un subiect sensibil, al banilor evident.
Și anume modul în care sunt inserate o serie de sporuri în salariile oamenilor, adică discreționar.
„Așa cum vă spuneam și înainte beneficiază de sporuri cei care au ajuns deja la nivelul salarial din 2022. Cei care sunt cu salarii din 2022 primesc sporuri, cei care nu au ajuns la aceste salarii, nu primesc sporuri”,
Gabriel Teodorescu, lider Sindicatul DSVSA
Există situații în care într-un birou lucrează trei persoane, din care doar una beneficiază de sporuri. Iar pasul firesc a fost acela de deschidere de procese pentru atacarea procedurii. Însă pe aceeași problemă, instanțele se pronunță în moduri total opuse.
„În acest context s-a ajuns în instanța de judecată. Și avem o hotărâre a Curții de Apel București care dă câștig de cauză în această speță și hotărârea Tribunalului Botoșani care respinge. Ceea ce este discriminare”,
Gabriel Teodorescu, lider Sindicatul DSVSA
Mai mult decât atât, o adresă semnată de ministrul justiției a ajuns pe mâna sindicaliștilor. Tudorel Toader ar fi transmis judecătorilor să analizeze cu atenție acele spețe care sunt privitoare la acordarea de drepturi salariale.
„Primesc sporuri doar șefii de servicii sau cei care au ajuns la salariul din 2022. În bugetul care a venit acum există suma și a se acorda sporul minim, de 25%. Nu se poate din cauza ordonanței 114. Discriminare totală. Mai vine și ministrul Toader care atrage atenția la curțile de apel și tribunale să aibă grijă cu drepturile salariale. Bănuiesc că o știți, toată lumea o știe. Așteptăm votul”,
Gabriel Teodorescu, lider Sindicatul DSVSA
Când a venit vorba de vot, Marius Budăi a replicat calm: „Asta cu voturile, eu nu am venit aici să vorbim despre voturi”.
Sindicalistul a continuat și i-a cerut ministrului dar și Guvernului în totalitate să-și respecte promisiunile.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024