Social-democraţii botoşăneni nu s-au hotărât deocamdată asupra unei persoane pe care să o susţină pentru ocuparea funcţiei de prefect. Vineri la partid a avut loc o şedinţă în care s-a dezbătut această problemă, dar la care nu s-a luat o decizie clară.
Poate surprinzător, un rol important în negocieri îl poartă primarul din al doilea municipiu al judeţului, care doreşte să impună un dorohoian pe această funcţie, drept reparaţie pentru faptul că oraşul pe care îl conduce nu are nici un parlamentar. Dorin Alexandrescu îl sprijină pe Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Acesta nu este tocmai decis însă să facă acest pas. Şi, pe de altă parte, desemnarea sa ca prim reprezentant al Guvernului în Botoşani nu ar fi pe placul mai multor şefi ai organizaţiei, dat fiind faptul că Dan Şlincu nu este membru PSD şi a fost promovat la conducerea DGASPC, instituţie subordonată Consiliului Judeţean, în mandatul de preşedinte al lui Florin Ţurcanu, fost lider al PNL Botoşani.
Social-democraţii ar urma să prezinte totuşi o listă cu mai multe nume conducerii centrale, însă cum deocamdată nu au luat o hotărâre definitivă, vor trebui să se mai întrunească.
Şedinţa de astăzi nu a fosta una oficială întrucât, cel puţin până la o posibilă schimbare a legii, prefectul este apolitic, condiţii în care, teoretic, acesta nu ocupă postul datorită unui sprijin politic.
De altfel, amuzant este că, asemenea celor întâmplate la liberali în urmă cu exact un an, şi acum PSD-iştii neagă oficial că poartă discuţii pe această temă, ca şi cum Guvernul nu ar fi unul dominat de PSD.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024