Discuții în contradictoriu la repartizarea sumelor din cota defalcată pe TVA pentru drumurile sătești, comunale și județene, între consilierii din plenul județean. Grupul PSD a declarat că nu va vota acest proiect de hotărâre pe motiv că nu există logică în modul de împărțire al banilor.
A făcut introducerea acestui proiect, președintele CJ Botoșani: ”S-au ținut cont de aceste solicitări, sigur nu la modul în care au dorit unii colegi. S-a ținut cont de starea și lungimea drumurilor comunale și județene, s-a propus ca pentru drumurile județene să fie alocate 40 de miliarde iar diferența pentru cele comunale”, a spus la începutul ședinței Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
A intervenit cu o interpelare Gheorghe Vâzdoagă, liderul grupului social democrat din CJ Botoșani care a spus răspicat că nu va vota acest proiect.
De ce?
Vâzdoagă: ”Din păcate politica dusă împotriva unei părți din populația județului continuă. În această repartizare lipsită de rațiune, logică și justificare se continuă o politică împotriva cetățenilor. Nu este posibil ca Vlăsinești cu 12 km de drum comunal să primească 34.000 de lei, iar Vorniceni tot cu 12 km să primească 112.000 de lei iar Vorona cu 43 km să primească 45.000 de lei și asta după intervenții”.
Mai departe, consilierul județean a continuat să-și exemplifice intervenția și să explice de ce nu este de acord cu proiectul de hotărâre.
”Am făcut și eu un calcul sumar și ceea ce m-a intrigat a fost situația de la Flămânzi unde pentru 1,38 km trebuia să primească 25.000 de lei și a primit 160.000 de lei. În schimb Dorohoi cu 8,6 km trebuia să primească 158.000 și a primit 50.000. Sunt niște lucruri care sar în ochi dar ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul că nu există logică nici la repartițiile între primăriile liberale”, a mai spus Gheorghe Vâzdoagă.
A întrebat dacă este vorba despre o chestiune politică la mijloc sau sunt alte interese în joc la repartizarea acestor bani. În condițiile în care, în rândul primăriilor liberale, comuna Ibănești cu 37 de km de drumuri din care 29 în stare proastă și foarte proastă a primit 119.000 de lei în loc de 140.000 de lei, în timp ce, Leorda cu 11 km de drumuri din care 6 în stare proastă a primit 95.000 de lei în loc de 41.000 cât s-a propus inițial.
”Nu știu care sunt criteriile, culoarea ochilor primarilor liberali, cum răspund la solicitări, pentru că și în interiorul primăriilor liberale nu există logică”, a încheiat Gheorghe Vâzdoagă.
Consilierul județean a mai remarcat că anul trecut au fost două alocări cu aceeași politică de repartizare în care primarii liberali au primit totul iar cei de la PSD nimic, iar în prezent situația drumurilor arată că într-un an de zile nu s-a schimbat nimic, miliarde de lei fiind investite, iar lungimea drumurilor în stare proastă și foarte proastă este identică cu nici un metru în minus.
Proiectul a fost adoptat cu 21 voturi pentru și 6 împotrivă. Un consilier nu a votat deloc. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM : Ședință la județ pentru banii de la drumuri – FOTO DOCUMENT
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024