La o săptămână după liberali, în cel mai secret și ciudat mod din ultimele două decenii, social-democrații botoșăneni și-au stabilit candidații pentru alegerile parlamentare.
După două ore și jumătate de certuri, membrii Comitetului Executiv Județean (CEx) a validat lista care fusese votată sâmbătă dimineață de Biroul Permanent Județean. Disputele s-au purtat în mare parte pe seama procedurii de vot. CEx-ul este format din peste o sută de membri, majoritatea primari și viceprimari din județ, care practic au fost puși în fața faptului împlinit. BPJ-ul, alcătuit din doar 25 de oameni, a votat într-un mod cât se poate de original inclusiv ordinea pe buletinele de vot, astfel încât în CEx, la un eventual vot secret, exista riscul să se dea totul peste cap. În aceste condiții președintele și președintele executiv, adică Doina Federovici, dar și Costică Macaleți, dar și secretarul general Mihaela Huncă, precum și vicepreședintele Gheorghe Vâzdoagă, au refuzat cu obstinație votul secret.
Peste două ore au durat parlamentările și cum vreo sută de oameni erau îngrămădiți într-o sală în care decent încap până în 50 de persoane, sătui să stea în picioare și obosiți oricum de drum, PSD-iștii au votat prin simpla ridicare a mâinilor. Astfel, lista din BPJ nu a mai suferit nici o modificare. Federovici și Macaleți reușesc să își impună câte un apropiat, Marius Budăi și Răzvan Rotaru, iar primarii pe Lucian Trufin. Locurile considerate eligibile sunt completate cu Tamara Ciofu și Mihaela Huncă, astfel încât trei din cele șase poziții aparțin femeilor. Ca și la PNL, nici un membru al organizației de tineret nu a prins un loc eligibil.
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024