Ultimul punct de pe ordinea zi a Conferinţei Judeţene PSD Botoşani l-a constituit adoptarea unei rezoluţii privind susţinerea de către organizaţie a unui membru de partid pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional.
Andrei Dolineaschi, proaspăt ales
preşedinte PSD Botoşani prin ridicare de mâini la propunerea lui
Gheorghe Nichita, a propus la rândul său plenului ca
primarul de Iaşi să fie sprijinit de filială pentru respectiva funcţie. S-a votat tot prin ridicarea mâinilor, lucru care a făcut să nu existe nici un vot împotrivă.
„E foarte important pentru mine fiindcă sunt om responsabil, dar faptul că s-a întâmplat aici, în ţărâna din care mi-am luat seva şi care practic m-a format ca om, înseamnă mult mai mult. Sigur că, mulţi dintre cei care sunt adversarii mei de la Iaşi, când nu putea câştiga alegerile de la Primărie, mă trimiteau la Dorohoi pentru că, de noi, cei din Dorohoi şi Botoşani, are nevoie şi Iaşiul, şi întreaga Românie. Aşa că vă promitem ca împreună să fim o echipă, cei din Moldova, aşa cum am fost astăzi, la această conferinţă, unită, sudată, fără orgolii personale”, a afirmat
Gheorghe Nichita.
Atunci când l-a propus,
Andrei Dolineaschi i-a cerut sprijinul pentru modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos.
CITEŞTE ŞI:
Nichita Iași: Gheorghe Marcu ar fi câştigat preşedinţia CJ, dar a fost sacrificat