Consilieri locali printre care
Tereza Nica, Călin Bosovici, Mihaela Huncă, viceprimarul Cosmin Andrei, Aura Simion, Ady Petrușcă sau directori de instituție precum
Marius Budăi, Răzvan Rotaru, Liviu Toma, Cătălin Olaru, Costel Lupașcu erau prezenți la miezul nopții la PSD.
Nu au lipsit nici parlamentari PSD precum deputații
Tamara Ciofu și Mihai Baltă dar și
senatorul Doina Federovici care l-au însoțit pe președintele Organizației Municipale a PSD,
Ovidiu Portariuc. De asemenea grupul a devenit mult mai numeros și prin prezența tinerilor de la TSD.
”
Pornim cu gândul să obținem un scor bun așa cum am spus, să câștigăm încrederea botoșănenilor, cred că prin ceea ce am reușit să facem până acum am demonstrat că ne ținem de cuvânt și încercăm să ne ducem la îndeplinire promisiunile. E un pas extrem de important, alegerile europene sunt extrem de importante pentru români și inclusiv pentru botoșăneni”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Și asta întrucât primarul crede că peste 60% dintre problemele botoșănenilor ar fi determinate de Parlamentul European, iar cetățenii ar trebui să știe că toate proiectele finanțate cu fonduri comunitare sunt decise în forul de la Bruxelles. Ovidiu Portariuc a mai menționat că menține targetul anunțat cu privire la procentul pe care PSD îl va obține la europarlamentare.
”Cu siguranță, am încredere că vom depăși peste 40% pentru că, mai ales în ultimele zile din discuțiile avute cu botoșănenii prin întâlnirile zilnice pe care le am cu cetățenii aceștia și-au exprimat încrederea și susținerea față de noi”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
De asemenea, prezentă la acțiunea de la miezul nopții și senatorul Doina Federovici a apreciat importanța alegerilor din data de 25 mai 2014.
”Aceste alegeri sunt un moment important în legătură cu direcția în care mergem, continuăm pe acest drum pozitiv sau ne întoarcem spre perioada regimului Băsescu – Udrea – Boc, regim continuat de actuala alianță a răului? Îi chemăm la vot pe toți botoșănenii, pentru a răspunde acestei întrebări. Vom merge la vot pentru că România merită mai mult”, a declarat
Doina Federovici.
Acțiunea prin care a fost dat startul de campanie pentru alegerile europarlamentare în rândul membrilor PSD a durat aproximativ 20 de minute. În total, deși mulți la număr, social democrații au lipit nouă afișe, câte trei la tot atâtea locații: Parcul Primăriei, Junior și Piața Mare.
(G.E.)
CITEȘTE:
Întâlnire de gradul 0 la ora… 0 Flutur – Ţurcanu – Portariuc – VIDEO & GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]