Secretarul executiv al PSD Botoșani a declarat că până la acest moment s-a reușit strângerea a unui număr de 19.000 de semnături.
”Suntem în plină campanie de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii dlui Victor Ponta pentru președinția României. Campania decurge în condiții foarte bune pentru că marea masă a membrilor PSD îl susțin pe Victor Ponta care este un produs PSD 100% crescut și educat de PSD și nu un produs creat în laboratoarele oculte ale Cotroceniului”, a spus
Gheorghe Vâzdoagă.
De asemenea, în cadrul unei şedinţe de Birou Permanent, s-au stabilit și coordonatele principale din punct de vedere organizatoric al campaniei.
[[banner]]
”Aș vrea să vă informez de asemenea că Biroul Permanent a stabilit și componența echipei noastre de campanie, avându-l în primul rând pe Ovidiu Portariuc în calitatea lui de președinte executiv și ținând cont că dl. Andrei Dolineaschi în calitate de secretar general al partidului va fi angrenat în campania de la nivel național, dl. Portariuc conform statutului îi va prelua prerogativele în perioada următoare”, a mai spus
Gheorghe Vâzdoagă.
Coordonator de campanie a fost numit senatorul Doina Federovici. Tot în Biroul Permanent a fost stabilită și data Conferinței Județene, respectiv 12 septembrie 2014.
(G.E.)
CITEŞTE ŞI:
Marea racolare roşie! PSD-iştii răstoarnă majoritatea lui Ţurcanu cu doi vicepreşedinţi noi şi oameni de la PNL – LISTA prezumtivilor racolaţi