Una dintre componentele ceremoniei dedicată zilei de 24 ianuarie a fost la Botoșani depunerea de jerbe de flori la statuia monument a lui Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ).
În anii trecuți, de fapt în asta consta Mica Unire la Botoșani. Traficul nu se închidea pe porțiunea din Bulevardul Mihai Eminescu unde se află sediul Poliției, iar manifestația consta în câteva coroane de flori depus la statuie și o mică horă ce se înfiripa în parcarea din apropeiere. Eventual, șefii CJ făceau și eu o horă fie în holul Muzeului Județean, fie în fața acestei instituții.
De la an la an evenimentul a căpătat mai multă însemnătate, mai ales din punctul de vedere al organizării. Și s-a ajuns să semene aproape cu ceremonia dedicată Zilei Naționale. Un bun prilej pentru defilare.
A șefilor județului și orașului, a parlamentarilor și a policitienilor în general. Azi, la Miza Unire au lipsit directorii de deconcentrate. Nu și politicienii, prezenți în număr mare și speculând fiecare moment de acest gen, în imediata apropiere a campaniei electorale pentru alegerile locale.
La depunerea de coroane în dreptul formațiunilor politice, lista a fost deschisă de PNL, urmat de… ALDE, același partid care a fost la guvernare cu PSD în anii recenți. Au urmat PMP și USR.
La coadă, însă înainte de Pro România sau PLUS a fost strigat și PSD, un partid care încă este unul de tradiție la Botoșani și dacă nu prin prisma simpatiei populare, măcar prin larga reprezentare în Parlamentul României și în funcții de conducere la nivel de județ. Partid care deși perdant la Botoșani în turul doi al alegerilor prezidențiale, a avut un scor cu mult mai ridicat față de alte formațiuni care „i-au luat fața” la Mica Unire sau pe 22 decembrie la depunerea de coroane de la Biserica Sfânta Parascheva.
Click pe VIDEO de mai jos pentru ceremonia de depunere a coroanelor de flori
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024