Social-democraţii botoşăneni vor fi probabil nevoiţi să renunţe la modul tradiţional de sărbătorire a Zilei Muncii. După ce în 2009 au chefuit cu mici şi bere la Cabana Stejarul, în acest an vor trebui să organizeze un miting. Miercuri, Comitetul Executiv Naţional al PSD dezbate o pronunere ca 1 Mai să fie marcat prin proteste sociale în fiecare organizaţie judeţeană. Scopul este acela de a demontra forţa filialelor şi de a sublinia legătura directă a mesajului PSD cu semnificaţia importantei zile.
Conform Mediafax, în documentului amintit, aflat în mapa cu documente care vor intra în dezbaterea CExN a PSD, reunit miercuri la Căciulata se arată că, “în contextul protestelor sociale şi al accentuării problemelor economice, PSD are obligaţia de a arăta că tratează cu deosebită importanţă această zi, fiind un prim pas spre afirmarea fiecărei organizaţii, la nivel local, în perspectiva viitoarelor bătălii politice”.
În acelaşi document se arată că principalul partener al PSD va fi mişcarea sindicală, urmând ca, împreună cu sindicatele, PSD să marcheze 1 Mai prin mitinguri şi mesaje politce şi că mesajul central va fi "PSD luptă pentru dreptul românilor la muncă, împotriva şomajului şi împotriva Guvenului care transferă costurile crizei pe umerii oamenilor simpli".
Lovitură de teatru la Spitalul Județean: Corneliu Prepeliță poate reveni pe post
Oana Sava
Feb 06, 2025
Expoziția cu dinozauri NU se mai deschide astăzi la Botoșani
Oana Sava
Feb 06, 2025
Controale rutiere pe DE 58: Amenzi și certificate retrase pentru șoferii indisciplinați
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Tineri reținuți de polițiști: Au furat materiale de construcție de aproximativ 3.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Nova Apaserv SA anunță extinderea zonelor care rămân fără apă astăzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile