Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ,,Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani’’ a fost pus în transparență, săptămâna aceasta, de către Ministerul Transporturilor.
“Este o veste foarte bună pentru locuitorii județului Botoșani și nu numai. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, dar și de la bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea totală a investiției este de 341.282.000 lei”,
precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Realizarea variantei de ocolire va conduce la scoterea traficului greu şi de tranzit din interiorul orașului, asigurând dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs, a costurilor accidentelor și a celor pentru prevenirea poluării mediului.
“Pe lângă beneficiile economice pe care le va genera, construcţia drumului va avea efecte pozitive și asupra gradului de ocupare a forţei de muncă, care se estimează la un număr de 530 angajaţi pentru perioada execuţiei și poate atrage forța de muncă locală”,
mai precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Durata de execuție a proiectului este de 24 de luni, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Transporturilor. Proiectul urmează a fi supus aprobării în ședință de Guvern în perioada imediat următoare.
(Comunicat PSD Botoșani)
Pregătiri pentru alegerile prezidențiale: Primarii instruiți în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Urban Serv spală străzile din oraș, s-a stabilit programul - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
„Nebunia măririi”: Final de săptămână cu două spectacole deosebite la Teatrul „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile