Organizaţia PSD Botoşani îşi cere oficial scuze faţă de alegători, în eventualitatea în care au fost deranjaţi de stângăciile unor membri ai echipei de campanie, în preziua startului campaniei electorale.
Pe de altă parte, PSD Botoşani aduce la cunoştinţa opiniei publice că în timpul conferinţei de presă în care domnul Cătălin Flutur acuza PSD de furtul startului electoral, mai multe localităţi din judeţ erau împânzite cu materiale electorale purtând însemnele Partidului Democrat Liberal.
„
Este un alt gest de ipocrizie politică din partea PD-L. Este absolut jenant. Domnul Flutur ne acuza că am furat startul campaniei, în timp ce steagurile şi bannerele PD-L tronau în Pomârla, Ibăneşti şi alte localităţi din judeţ. Noi am explicat că a fost vorba de nişte stângăcii ale membrilor noştri, iar bannerele noastre au fost date jos imediat când am constatat că se făcuse această eroare. În schimb, materialele electorale ale PD-L erau afişate de mai multe zile, inclusiv în timpul conferinţei în care domnul Flutur acuza PSD”, a declarat senatorul
Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani.
PSD Botoşani a depus la Poliţia din Dorohoi o sesizare prin care semnala afişarea, înainte de începerea campaniei electorale, a mai multe materiale de propagandă purtând însemnele PD-L, partid care îl susţine oficial pe candidatul Traian Băsescu.
Reprezentanţii PSD acuză şi comportamentul diferit manifestat de organele de poliţie sesizate în cele două situaţii. „
În cazul nostru de la Dorohoi, au venit imediat doi agenţi de la Botoşani, care însă nu prea au avut ce face pentru că bannerele fuseseră date jos. În schimb, când am făcut noi o sesizare împotriva PD-L, nu a mai venit nimeni de la Botoşani şi ni s-a răspuns cu replica obişnuită Vom cerceta…”, a adăugat preşedintele PSD Botoşani.