Cătălin Anton, președintele FC Botoșani a vorbit despre situația financiară a clubului dar și depre rezultatele înregistrate de echipă.
Totodată despre eforturile depuse pentru ca FC Botoșani să nu treacă la capitolul istorie.
În primă fază a enumerat (vezi video mai jos) plecările de la club din rândul jucătorilor care au „contribuit” la rezultatele dezastruoase înregistrate spre finele anului trecut.
Chiar dacă s-au soldat pe alocuri cu pierderi financiare.
„După cum bine știți, echipa nu a avut rezultate senzționale în anul precedent, la începutul sezonului 2022 – 2023, de aceea în urma unor analize făcute de către staff-ul tehnic și Consiliul de Administrație s-a luat decizia de a ne despărți de unii jucători”,
Cătălin Anton, președintele FC Botoșani
Campania de transferuri deși deschisă oficial pe data de 15 ianuarie, la FC Botoșani a început la mijlocul lunii decembrie.
Și la acest moment, principalul obiectiv ar fi ca echipa să se situeze...
„Undeva în preajma play-off-ului, dacă nu în play-off măcar pe locurile 7 – 8 ca să avem șansa să putem lupta pentru Cupele Europene. După cum bine știți, este un baraj între locurile 7 și 8 iar câștigătorul joacă cu ocupanta locului 3. Vă rog din toată inima, ca întotdeauna de altfel, să țineți cont că se fac niște eforturi fabuloase din partea acționarilor de la Elsaco”,
Cătălin Anton, președintele FC Botoșani
Oficialul de la club a explicat că în clasamentul primei ligi, locurile 6 sau 7 drepturile de televizare pot suplimenta bugetul clubului chiar cu 2 milioane de euro. În condițiile în care anual sunt necesare 7 milioane de euro.
Diferența poate fi susținută din vânzare de bilete, reclame și publicitate sau sponsori. FC Botoșani, din echipa care se afla în top la numărul de suporteri prezenți la stadion a ajuns în coada clasamentului privitor la veniturile obținute din vânzarea de jucători, alături de FC Voluntari.
Ca atare, Cătălin Anton a făcut un apel la suporteri:
„Insist și vă rog din toată inima, veniți alături de echipă, cumpărați bilete, este singura modalitate de a contribui cumva la păstrarea acestui vector de imagine al orașului și al județului Botoșani. Nu vreau să fiu dramatic sau tragic, dacă această echipă dispare din liga 1, atunci orașul Botoșani dispare de pe harta fotbalului românesc. Și nu doar atât, vedeți că suntem neglijați la toate capitolele”.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024