Guvernul a aprobat, în ședința din 25 martie, obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru îndeplinirea lor.
Adoptarea Programului SNACP vine la aproape un an după ce deputatul Costel Șoptică a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) dezvoltarea și operaționalizarea Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1.
La nivel național, fondurile alocate pentru implementarea acestei etape sunt în valoare totală de 75,4 milioane de lei (23 de milioane lei credite bugetare și 52,4 milioane lei credite de angajament).
În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea SNACP vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei Centre Zonale de Coordonare, precum și pentru dezvoltarea de noi tehnologii de creștere a precipitațiilor și de combatere a căderilor de grindină.
Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța finalizarea, dotarea și punerea în funcțiune a 12 noi Puncte de lansare în județele Timiș și Alba, înființarea a 7 noi Grupuri de combatere cu 77 de Puncte de lansare, studiile de fezabilitate pentru înființarea a două unități de creștere a precipitațiilor, achiziția unui radar dedicat și activități și programe experimentale de cercetare dezvoltare de noi tehnologii.
În ceea ce privește Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA, se vor realiza: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea ca urmare a înființării de noi grupuri de combatere în zona de nord (Grupul de combatere a căderilor de grindină Suceava-Botoșani, cu 18 Puncte de lansare) și est (Grupul de combatere a căderilor de grindină Matca-Galați cu 9 Puncte de lansare); studiul de fezabilitate pentru înființarea Unității de Creștere a Precipitațiilor MOLDOVA și execuția Sistemului integrat de comunicații și informatică pentru intervenții active în atmosferă și achiziția unui radar dedicat.
”Este un pas foarte important! Primăriile vor fi consultate și vor trebui să pună la dispoziție anumite suprafețe de teren unde vor fi amplasate punctele de lansare și unde vor fi angajate șapte-opt persoane la fiecare punct”,
Costel Șoptică, deputat
De asemenea, anul acesta vor fi realizate activități și proiecte experimentale de cercetare științifică, dezvoltarea tehnică şi noi tehnologii de intervenții active în atmosferă prin programe experimentale cu obiectiv funcțional pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în sud-estul și nord-nord estul României și pentru cercetarea-dezvoltarea de noi mijloace tehnice de combatere a fenomenelor meteorologice periculoase cu generatoare terestre.
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024