Culoarea e puntea dintre realitate şi vis, dintre cer şi pământ. Pe întinderea unei pânze, indiferent de dimensiuni, se naşte o lume mirifică, misterioasă, sub armonia culorilor se înfiripă un spirit, în intimitatea lor pulsează sufletul artistului, orice adiere de nuanţă cromatică este expresia unei emoţii.
Pictorii sunt artişti speciali, plăsmuiesc inefabilul adâncindu-şi trăirile şi sentimentele într-un amestec specios de culori, fără a avea aprioric ideea clară a rezultatului final, totul ţine de neliniştile talentului şi de inspiraţia momentului. Limbajul lor este universal, decodificabil doar în aria sublimului, neîntinat efemerului şi nici hachiţelor anumitor mode ale timpului. Cele două componente artistice ce empatizează pe pânza unui pictor sunt desenul şi culoarea, dacă desenul poate fi disciplinat prin multe ore de trudă, culoarea vine din sinele artistului, vine dintr-un har dumnezeiesc şi cântăreşte credinţa noastră în frumosul nedetectabil cu ochiul liber, este partea invizibilă a existenţei noastre de zi cu zi. Am făcut acest scurt excurs în lumea picturii pentru a deschide pagina cromatică a artistului botoşănean
Corneliu Dumitriu.
Începând cu 5 iunie şi până la sfârşitul lunii, pictorul
Corneliu Dumitriu va fi prezent în Parlamentul României, nu pentru a prezenta necazurile botoşănenilor, ci pentru a expune sufletul locului, transpus pe pânză, lăsat să hălăduiască nestingherit sub bucuria culorilor. Realizările lui cromatice vorbesc de la sine, peisajele nu sunt ajustări ale realului lucrate din pensulă, ci sunt sentimente trecute prin zbuciumul culorilor care esenţializează sublimul lumii de lângă noi. Florile, prin multitudinea de culori şi nuanţe, recită poezia tăcută a naturii, cu întreaga corolă de minuni palpabilă numai prin simţul artei. Caii surprinşi de penelul pictorului vin din basme şi poveştile copilăriei, au mâncat jar, nervozitatea şi misterul din priviri îi deconspiră, nu sunt simple animale iubite de om, sunt mânjii legendarul Pegas, expresia înaripării sufletului prin artă. Penelul pictorului estompează sălbăticia lor sublimând aerul afectiv al animalului.
Vernisajul va avea loc pe 5 iunie, la ora 17, la Palatul Parlamentului, în Sala „Constantin Brâncuşi”. Criticul de artă şi omul de televiziune
Radu George Serafim va fi cel care va deschide sufletele celor prezenţi spre lumea culorilor lui
Corneliu Dumitriu. Toate cele 70 de tablouri ce vor fi expuse au identitatea lor artistică, fiecare în parte are personalitatea lui şi poartă amprenta cromatică a sentimentelor ce-i încearcă sufletul în orice secundă, fiecare pată de culoare poartă mesajul unor trăiri puternice, transcendentale, purificatoare atât pentru artist cât şi pentru privitorul avizat. Picturile artistului botoşănean au ecou universal, multe dintre realizările domniei sale se găsesc în diferite colecţii particulare şi muzee din afară ţării, artistul a fost prezent în expoziţii individuale şi colective atât în ţară cât şi în afara graniţelor.
Indexul independent „Tudor Art”, care cuprinde vânzări publice de artă prin Case de Licitaţii şi Galerii de Artă din perioada 1995-2011, îl situează pe pictorul botoşănean
Corneliu Dumitriu printre cei mai apreciaţi şi mai bine cotaţi artişti români contemporani.
Pentru botoşăneni, acest moment trebuie să constituie un act de mândrie şi bucurie. Mă aştept ca parlamentarii noştri să fie primii la vernisaj, chiar dacă-i cunosc creaţia pictorul vine cu foarte multe lucrări noi ce vor provoca mari surprize privitorilor. Şi apoi, atingerea sublimului umanizează şi cele mai încrâncenate suflete eliminând orice balast malefic. Dacă parlamentarul e alesul unei comunităţi, mai mici sau mai mari, artistul e alesul divinităţii, ce exprimă bucuria primordială a vieţii, misterul şi expresia sublimă a trecerii noastre prin această lume.
Lucian ALECSA
CITEŞTE:
SCRIE SCRIITORUL de senatorul cu limba : Ai noştri ca… brazii, cu prostii în scăfârlii