Tehnicianul roş-alb-albaştrilor era satisfăcut la finalul partidei FC Botoşani – CFR Cluj 2 – 1 de obţinerea celor trei puncte, dar afectat de ultimul sfert de oră, trăit cu mari emoţii după ce Lopez a redus din handicap.
Iată principalele declaraţii făcute de antrenorul Cristi Pustai:
„A fost un meci frumos, din păcate l-am trăit într-o tensiune prea înaltă raportat modul în care s-a jucat. În loc să trăim la adăpostul unui 3 – 0, am trăit un final cu emoţii”.
„A fost unul dintre cele mai bune jocuri făcute de FC Botoşani”.
„Am reuşit să contracarăm pe benzile lor laterale şi am speculat spaţiile lăsate de urcările în atac”
„Nu am dat tonul la nici o retragere, chiar şi aşa am avut mai multe situaţii de a marca”. (despre înlocuirea extremelor cu doi fundaşi laterali)
„S-a ratat foarte mult, sunt bucuros că am avut multe ocazii, înseamnă că am avut putere, am fost o echipă reactivă, care în momentul în care a recuperat mingea a verticalizat foarte repede”.
În ultimul joc al sezonului FC Botoşani va întâlni Concordia Chiajna, pe 18 decembrie, pe Stadionul Municipal. (S.B.)
VEZI ŞI:
Final cu sufletul la gură, CFR-ul ne dă fiori, Lopez înscrie pentru 2 – 1 - FOTOGALERIE
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile