Antrenorul principal al FC Botoşani a refuzat să comenteze afirmaţiile preşedintelui consiliului de administraţie, care i-a catalogat drept jenanţi pe unii jucători, referindu-se cu precădere la atacanţi.
„Depinde de ce atacanţi vorbim”, a declarat Cristi Pustai.
Tehnicianul a adăugat că a utilizat mai mulţi atacanţi şi că pe final a riscat cu doi de calibru, Matulevicius şi Roman, pe care i-a menţinut în continuare pe teren în ideea ca aceştia să ţină cât mai mult de minge, tactică care însă n-a prea reuşit, pe final „găzarii” presând puternic moldovenii.
„Un meci foarte greu, aşa cum anticipam de altfel, probabil toate meciurile din play-out se vor juca în felul acesta. Există presiune, poate că astăzi a fost o dorinţă prea mare de a înscrie şi de a ne descătuşa, cu o nerăbdare care a dus la precipitare”, a mai spus Cristi Pustai, care a arătat că victoria este una meritată.
Antrenorul gazdelor nu a vorbit decât aproximativ un minut la conferinţa de presă, după ce s-a ridicat spunând „şi am câştigat astăzi”, exprimându-şi voalat nemulţumirea faţă de întrebările adresate şi de faptul că nu este apreciată victoria. (S.B.)
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Două restaurante din Botoșani, verificate de polițiști înainte de 8 martie
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Controale ale inspectorilor școlari în toate unitățile de învățământ din Botoșani: MOTIVUL
Oana Sava
Mar 10, 2025
Concursuri cu repetiție pentru trei posturi de medici, se oferă locuințe de serviciu
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile