FC Botoşani a pus în vânzare biletele pentru partida cu Universitatea Cluj. Deşi alături de cele cu Săgeata Năvodari sunt cele ma ieftine de la promovarea în Liga I, suporterii nu se îngrămădesc să le achiziţioneze.
De altfel, spre deosebire de meciul cu Steaua, când erau deschise şi cele trei case de bilete de lângă
Stadionul Municipal, acum acestea sunt închise, microbiştii fiind redirecţionaţi spre sediul clubului. Acolo însă, astăzi la 10:00, timp de mai bine de un sfert de o oră, nu a intrat nici un botoşănean dornic să cumpere tichet de intrare.
Antrenorul şi jucătorii echipei fanion a judeţului speră totuşi ca publicul să vină în număr mare la arenă.
„Sperăm să ne adjudecăm victoria în faţa unui stadion sper eu să fie cât mai populat şi să oferim a doua victorie pe teren propriu pentru că noi am reuşit mai multe victorie în deplasare”, a afirmat
Cristi Popovici, antrenorul FC Botoşani.
Un bilet la tribună costă 20 de lei, iar la peluză 10 lei.
„Sperăm să fie în număr cât mai mare. Nu au de ce să nu fie alături de noi. La punctele pe care le-am adunat până acum, poziţia din clasament, nu au de ce să nu fie alături de noi”, a declarat
Gabriel Vaşvari, căpitanul echipei.
După nouă etape
FC Botoşani se află pe poziţia a patra, cu 18 puncte, iar
Universitatea Cluj ocupă penultimul loc, cu trei puncte obţinute din trei egaluri.
FC Botoşani – Universitatea Cluj se joacă luni, de la 16.00, pe Stadionul Municipal. Cei care nu puteţi ajunge la meci staţi pe Botoşăneanul şi aflaţi minut cu minut ce se întâmplă pe teren şi în jurul său.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Scandalul biletelor de la FC Botoşani a ajuns şi în CL, contre pe preţuri şi pe... Flutur