Oameni pentru care știința nu mai are niciun mister
Conform televiziunii citate, există oameni pentru care ştiinţa nu mai are nici un mister. Oameni care au reuşit să asimileze şi să înţeleagă, încă de la vârste fragede, informaţii ce pentru mulţi dintre noi par imposibile. Ştefan este unul dintre aceşti oameni. La 14, este deja un as în domeniul matematicii, al fizicii sau al chimiei. Nimeni nu l-a forţat să înveţe. În cazul lui, totul a venit de la sine. A fost o adevărată surpriză. Dar mama lui Ştefan, care întâmplarea face să fie profesor de fizică, a înţeles rapid pe urmele cui va călca fiul ei. Îndemnat de profesori şi de familie, Ştefan a început să meargă la concursuri încă din clasa întâi.
A uimit pe toată lumea, şi este abia la început de drum. Anul acesta a reuşit cea mai mare performanţă din frageda lui carieră. Un onorabil loc 2 la olimpiada internaţională de ştiinţe. Chiar dacă matematica fizica sau chimia nu mai au niciun secret pentru el, să nu vă imaginaţi că îşi petrece ziua îngropat în cărţi. Din contră. Atunci când are ocazia, îşi ajută colegii.
Liceele din străinătate l-au luat în vizor pe Ștefan
Performanţele lui Ştefan nu au fost trecut cu vederea, iar marile licee din ţară şi din străinătate se bat să îl aibă elev. Momentan însă va rămâne la Botoşani să termine studiile. Iar mai apoi, pentru el, posibilităţile chiar sunt nenumărate.
Botoșăneanul nu este apreciat numai de cei din capitală. Spre exemplu,
senatorul PSD, Doina Federovici a postat pe pagina de socializare Facebook, pe data de 7 ianuarie 2015 un mesaj de laudă adresat tânărului.
”
Supranumit județul geniilor, Botoșaniul a dat in decursul timpului cele mai importante personalități ale României. Felicitari Stefan tu calci cu mult succes pe urmele lor”, a scris senatorul social-democrat.
CLICK
AICI ȘI VEZI VIDEO
CITEȘTE:
”Dexter” de Botoșani: Loc fruntaș pentru un elev la un concurs organizat în Argentina