Adolescentul care de aproximativ doi ani de zile terorizează o întreagă comunitate, i-a sfidat și pe polițiști.
Băiatul de 15 ani a fost părăsit de mamă care a plecat în Italia și a fost ulterior crescut de bunica din comuna Hlipiceni. Bătrâna nu s-a descurcat cu el și în timp acesta a ajuns să fie autorul a mai multe infracțiuni, de la viol la agresiuni sau furturi.
A fost trimis în judecată de procurori și în urma sesizărilor poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Botoşani, instanţa de judecată a dispus înlocuirea măsura arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În fapt, poliţiştii au constatat că minorul, fiind trimis în judecată, într-o cauză penală care reunea mai multe infracţiuni contra patrimoniului şi în timp ce se afla executarea unei măsuri preventive, a încălcat cu rea credinţă, obligațiile impuse.
Iată povestea adolescentului:
Vouchere de vacanță pentru angajații din școli: Clarificări cerute de la Guvern
Oana Sava
Mar 18, 2025
Fete și băieți de la Clubul Sportiv Școlar, pe podium la competiții – LISTA premiaților
Oana Sava
Mar 18, 2025
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile