Din vară s-a tot zvonit că liberalii ar putea apela la voturile pesediștilor, însă doar prin culise s-a vorbit despre asta. Oficial, președintele țării a avut ani la rând o campanie agresivă împotriva PSD-ului. Iar președintele PNL, Florin Cîțu, declara pe 25 septembrie 2021: ”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie «Votaţi PSD!». Cum aş putea, când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD”.
Ce s-a întâmplat de atunci?
Adevăratele motive care au dus la nefireasca alianță dintre PSD și PNL, partidele care parcă „se dușmănesc” de-o viață, rămân între pereții atoateștiutori care au ascultat rundele de negocieri.
Oficial, politicienii, liberali sau social-democrați, ne dau asigurări că toate deciziile sunt luate spre binele poporului.
În orice caz, condițiile impuse sau pretinse între PNL și PSD s-au dezbătut seara trecută într-un Birou Politic Național al PNL, în care liderii au explicat rezultatele negocierilor duse atât cu USR – UDMR, cât și cu PSD.
Costel Șoptică, în calitate de vicepreședinte, a fost și el convocat.
„Din ce văd și eu și din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei se tinde spre o coabitare, o alianță cu cei de la PSD. Pentru mai multă stabilitate, pentru că și reformele pe care ni le dorim pe viitor vor fi greu realizabile, mai ales cele legate de cadrul constituțional și nu în ultimul rând chiar și cele pe care le avem în PNRR, pentru că acolo sunt ceva reforme administrative și reforme pe legea pensiilor care sunt destul de greu de realizat dacă nu ai o majoritate confortabilă în Parlamentul României”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Dacă la nivel național, discuțiile „la sânge” se vor purta pentru câștigarea funcției de prim-ministru și a cât mai multor portofolii de miniștri, la nivel județean, aparent, miza nu este una extrem de ridicată.
„Rămân în continuare consecvent, în sensul în care pentru orice proiect care aduce un plus județului și oricărui cetățean din județul Botoșani, eu voi fi de acord să fac front comun indiferent de cum se va chema formațiunea politică respectivă, că a fost USR sau că ar fi PSD. Bineințeles că trebuie să luăm în calcul faptul că la conducerea județului există o majoritate PSD – ALDE și nu mă dezic de niciun fel de proiect care poate să aducă un plus cetățenilor din Botoșani”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Pentru investiții cu impact în comunitate, toate proiectele ar urma să fie votate de membrii tuturor partidelor, transmit la unison politicienii.
Când vine vorba de decizie sau funcții, lucrurile se schimbă.
„Nu aș fi de acord nici în ruptul capului să cedez Instituția Prefectului către PSD. Că atunci înseamnă că ne-am preda total PSD-ului. Eu sunt de acord să facem front comun pentru proiecte comune, dar nu să depunem armele politice, ca să mă exprim așa. Pentru că, ideologic vorbind, știm foarte bine, suntem de centru-dreapta, iar dlor sunt de stânga clar”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Președintele PSD Botoșani, care este și președinte al Consiliului Județean Botoșani, este declarativ întru totul de acord cu mesajul omologului liberal în ceea ce privește interesul cetățeanului.
„De la începutul mandatului de președinte al Consiliului Județean Botoșani am pus actul administrativ pe primul plan și nicidecum politica. Pentru mine, interesul județului Botoșani este mai presus de interesele politice de moment, iar acest lucru ar trebui să ne ghideze pe toți cei care am fost investiți de cetățeni în funcțiile de conducere. Ori de câte ori a fost nevoie, am invitat sau am participat la discuții cu reprezentanții tuturor forțelor politice din județ și cred că suntem destul de maturi să purtăm un dialog în interesul botoșănenilor ori de câte ori este nevoie”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Lidera social-democrată oricum nu a fost genul de politician care să-și atace frontal adversarii politici.
Dimpotrivă, Doina Federovici a preferat mai degrabă comunicatele de presă.
Puterea și Opoziția la Botoșani au fost separate de o linie politică extrem, extrem de fină.
„Am făcut mereu apel la toți actorii politici din Botoșani să susțină proiectele Consiliului Județean, precum cele depuse la finanțare în cadrul Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, transformarea proiectatului drum expres Suceava - Botoșani într-un sector de autostradă ca extensie a Autostrăzii „Moldovei” - A7, realizarea heliportului medical la ISU sau operaționalizarea ITI «Țara de Sus», un instrument de atragere a fondurilor europene care ar putea contribui decisiv la dezvoltarea județului. Exemple sunt multe și sunt convinsă că, așa cum am găsit maturitatea de a rezolva situații limită în care județul avea doar de pierdut din cauza exacerbării unor orgolii, așa vom reuși și în viitor să facem tot ceea ce ține de noi în interesul cetățeanului”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
De altfel, Costel Șoptică și Doina Federovici se poate spune că au rezonat politico-administrativ la momentul în care s-au așezat la aceeași masă pentru a debloca fondurile pentru drumuri provenite din cote defalcate din TVA. Banii fiind pe atunci blocați în Trezorerie din cauză că prefectul Dan Nechifor a atacat hotărârea privitoare la modul de repartizare al acestor sume.
Și pentru că am amintit de prefect, dacă lucrurile par să fie liniștite între președinții partidelor consacrate de la Botoșani (PSD și PNL), în schimb, situația tensionată dintre Dan Nechifor și primarul Cosmin Andrei pare să continue chiar și cu această alianță.
Primarul municipiului reședință de județ, spre exemplu, îl acuză pe prefect de mai multe blocaje administrative pe care le-a creat prin faptul că a atacat anumite hotărâri ale Consiliului Local.
„Nu este de apreciat atitudinea prefectului, care a atacat toate hotărârile de CL care au privit anumite restructurări, organizări, o funcționalitate a aparatului din subordinea primarului. Iar aceste decizii au fost luate pe considerente politice. Și când spun acest lucru, vorbesc la modul general despre un prefect care este din partea PNL și care are o atitudine discreționară împotriva unui primar PSD. Nu sunt decizii pentru bunul mers al administrației, este o șicanare din partea dlui prefect”,
Cosmin Andrei, primar
Și este sceptic și în privința unei „coabitări” în interesul botoșănenilor în plenul municipal între PSD și PNL.
„Sunt rezervat în ceea ce privește o colaborare politică în CL și cu societățile subordonate, acolo unde avem directori PNL sau unde avem directori PNL în structurile care afectează bunul mers al administrației. Mă refer la DSPSA, unde nici acum nu-mi explic cum putem avea un director PNL incompatibil cu funcția de consilier local care întreprinde toate măsurile pentru a întârzia comenzile pe care le dă Primăria, indiferent că acestea se referă la administrarea domeniului public sau gestionarea câinilor comunitari”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Este rezervat și în privința modului în care guvernanții privesc Botoșaniul care, la ultima rectificare de buget, a primit zero lei de la Guvern.
Per total, Cosmin Andrei susține că în proporție cuvârșitoare activitatea administrativă pe plan local este privită (doar) într-o cheie politică, iar cei care sunt numiți politic nu fac administrație, ci întreprind totul pentru un capital negativ pentru primarul PSD, pentru o eventuală creștere în sondaje pentru PNL.
Prefectul, în schimb, nu-i împărtășește opiniile și susține, dimpotrivă, că dintotdeauna a existat o colaborare administrativă între Prefectură și Primărie: „Colaborare administrativă... Eu zic că am o colaborare foarte bună și cu dl primar și cu CJ. Adică dacă am colaborat până acum, nu văd niciun impediment să nu colaborăm administrativ și de aici încolo”.
Informat despre declarația lui Cosmin Andrei, prefectul a replicat:
„E opinia lui. Dacă pentru o HCL care în primă instanță am și câștigat, deci am avut dreptate, nu luăm în calcul toate celelalte proiecte și toate celelalte hotărâri pe care NU le-am atacat... Dacă aș fi vrut într-adevăr să fiu tendențios și aș fi considerat că există un război administrativ între Primărie și Prefectură, nu am fi făcut nimic. Nici centre de vaccinare, nici alte colaborări pe care le-am avut pe alte domenii. Dacă luăm toate celelalte proiecte care s-au derulat și de aici încolo, este vreunul pe care nu am dat viză de legalitate dacă a fost corect?”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Declarații Florin Cîțu pe 25 septembrie:
Florin Cîțu, 25 septembrie:
Florin Cîțu, 4 noiembrie:
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024