Potrivit conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, situaţia din cadrul instituţiei este una mult îmbunătăţită faţă de anii anteriori, fără a exista probleme majore care să aducă acesteia o imagine negativă. Liviu Rădăşanu susţine că îli continuă seria vizitelor în centrele din judeţ, unde poartă discuţii atît cu personalul angajat cît şi cu beneficiarii. „
Am fost în vizită la Centrul de Asistenţă şi Îngrijire de la Leorda unde am explicat modul de aplicare a legii unice de salarizare. Eu încerc să merg o dată pe lună la cîte unul dintre aceste centre, mai ales că au fost anumite zvonuri că ar fi debandadă în centre şi merg să le verific personal, zvonuri precum că nu ar fi suficientă mîncare pentru copii deşi aprovizionaţi sunt cu vîrf şi îndesat, au de toate. Am fost de asemenea la centrul de plasament Prietenia, unde ar fi apărut în mass media că există un grad ridicat de nemulţumiri, personalul de acolo mi-a spus personal că ei nu au nimic de reproşat şi au negat cele declarate de liderul sindical, în opinia mea, Direcţia merge acum mai bine ca niciodată”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC.
Şeful DGASPC susţine că va continua controalele inopinate în unităţile subordonate pentru a verifica dacă activiattea este desfăşurată în mod corespunzător.