Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
”Oameni de treabă”/ ”Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc, dar și actori botoșăneni, în distribuție, va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022.
Cu o poveste plasată în nordul României și filmat în cursul anului trecut în județul Botoșani, ”Oameni de treabă” - cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu (”O lună în Thailanda”, ”Două lozuri”, ”Povestea unui pierde-vară”) - combină elemente de comedie neagră și thriller pentru a spune povestea unui șef de poliție, Ilie, aflat la mijlocul vieții, care trăiește cu presiunea de a-și face meseria altfel decât și-ar dori, iar singurul lui vis rămâne acela de a duce o viață liniștită... dacă și-ar cumpăra o livadă.
Scenariul filmului ”Oameni de treabă” este scris de către Radu Romaniuc (născut pe 5 iunie 1978, în Flămânzi, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 2001) și Oana Tudor.
(Radu Romaniuc și Oana Tudor, scenariștii filmului ”Oameni de treabă”)
-”Oameni de treabă” s-a filmat la Botoșani, însă aș vrea să întoarcem puțintel povestea și să poposim la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, unde se întâmpla în vremea adolescenței dvs. (și el persistă și astăzi!) un miracol: Atelierul de Teatru. A fost Atelierul cel care în final v-a decis și profesia?
-Atelierul de Teatru este acum o instituție culturală a Botoșaniului, mai ales datorită lui Lenuș Moraru. Dar nu era așa când eram eu licean. Nu aveam unde să merg și să fac teatru și sincer să vă spun, nu mă interesa teatrul sau actoria în mod special, însă aveam imaginație și pur și simplu am avut noroc să întâlnesc un profesor care să mă ajute să fac ceva cu asta. Deci, pentru mine importantă a fost mai degrabă întâlnirea cu profesorul meu de istorie, Daniel Botezatu, cel care a înființat Atelierul de Teatru și m-a invitat, alături de alți colegi, să particip. Nu doar pentru că a avut o influență în alegerea profesiei mele, ci pentru că generozitatea lui intelectuală a fost pentru mine întotdeauna un model.
-Ați revenit în teatrul botoșănean ca regizor, în 2018, cu spectacolul ”Femei care iubesc bărbații”, după un text care vă aparține. Făceați echipă atunci și cu Oana Tudor, alături de care semnați și scenariul la ”Oameni de treabă”, dar și cu scenograful Gelu Rîșca sau coregrafa Victoria Bucun. Cum a fost experiența din 2018? Nu v-a ispitit gândul întoarcerii definitive în teatrul botoșănean?
-Eu mi-am dorit mereu să revin în Botoșani, dar mi se pare mai important să revin așa, cu o piesă pentru actorii de acolo, cu un scenariu a cărui acțiune se desfășoară în zonă. Așa mă simt ca și cum aduc și eu Botoșaniului ceva, după câte am făcut acolo în tinerețe. Chiar aș vrea să-mi cer și acum scuze unei doamne care lucra la chioșcul de lângă Spitalul Județean și pe care în noaptea petrecerii mele de final de liceu, fiind beat și confuz, am speriat-o așa de rău încât a crezut că vreau s-o jefuiesc și mi-a dat niște napolitane gratis.
Dar dacă vorbim de întoarceri definitive, eu m-aș bucura tare mult să se întoarcă în primul rând actorii botoșăneni în propriul lor Teatru! Cum mai e clădirea aia, tot șantier în construcție ca în 2018? Chiar, dumneavoastră ziarist botoșănean fiind, poate ne spuneți ce se aude „pe surse” despre teatrul botoșănenilor?
Să vă spun ceva personal legat de Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Eu m-am născut și am crescut în Flămânzi și în anii 80-90, fără internet și prea multe surse de informare, mai toată imaginea mea despre lume și ce înseamnă un Oraș Important venea din cărțile de la bibliotecă. Așa că, atunci când am intrat prima oară în Teatrul Mihai Eminescu, părerea mea despre orașul Botoșani s-a schimbat complet – deodată a devenit Oraș important, ca New York, Moscova, deoarece și noi la Botoșani aveam teatru care, după imaginația mea, era exact ca acelea din cărți, cu scaunele roșii și tavanul enorm și toate luminile și scena uriașă. Și, mereu, subconștientul meu compară fiecare teatru în care am ajuns cu Teatrul Mihai Eminescu pe care l-am descoperit eu când aveam 14 ani, în Botoșani.
-Anul 2018 ne aducea și ”Povestea unui pierde-vară”, lansat deopotrivă și la Botoșani. Un film în care ați avut rolul unui scriitor, dar mai ales un film în care vă întâlneați cu regizorul Paul Negoescu, cel care mai apoi avea să regizeze ”Oameni de treabă”. L-ați ales pe Paul Negoescu sau v-a ales, cum s-a format în final echipa pentru ”Oameni de treabă”?
-După cum îmi amintesc eu lucrurile, l-am abordat pe Paul la o premieră de film și l-am rugat să citească scenariul de la ”Oameni de treabă”. Apoi el m-a chemat la o probă pentru un rol în ”Povestea unui pierde vară”, care a fost unul de scriitor. Și în final, chiar m-a luat de scriitor și a regizat și scenariul scris de mine împreună cu Oana.
Dar lucrurile nu au fost chiar așa simple și chiar e posibil să nu-mi aduc aminte cronologia corect – Paul chiar m-a contrazis în privința asta. De fapt, el a refuzat scenariul inițial, dar eu am insistat. Asta deoarece Paul nu m-a refuzat din cauza unor probleme ale scenariului, ci din cauză că povestea se petrecea într-o zonă a țării care nu îi era familiară. Totuși, mie mi se părea că este tocmai regizorul potrivit deoarece filmele sale aveau mereu în centru un bărbat într-un moment de confuzie. Cred că la un moment dat pe parcursul discuțiilor noastre, am reușit să-l conving pe Paul că scenariul nu este despre loc, ci e despre un anume om... și să se uite cu ironie și căldură la un om e ceva ce Paul știe să facă foarte bine în filmele sale. După asta, comunicarea dintre noi a decurs foarte ușor, iar Paul și-a însușit scenariul scris de Oana și de mine de parcă efectiv îl scrisese el. Am convenit că nu avem pretenții de documentar social sau film „despre realități” ci vom face o comedie neagră despre niște caractere și cred că mai departe, Paul nu a mai avut nevoie decât de instinctul său regizoral.
-Mărturiseați în 2018 că v-a atras atenția Paul Negoescu și ca scenarist. Modul în care scria și apoi rescria replicile din scenariul ”Povestea unui pierde-vară” ca să ”sune ca noi”. Ați ”furat” meserie de la oamenii cu care ați lucrat, fie ei actori, regizori, scenariști? Ați scris sau rescris scenariul filmului ”Oameni de treabă” ca să ”sune ca actorii” care interpretează?
-Toți furăm meserie, de aia le spunem unora „clasici” – asta înseamnă, de fapt: de aici se fură meserie.
Talentul lui Paul de a rescrie replicile pentru actorii cu care lucrează este unul de regizor – își ușurează munca de la filmare astfel. Și chiar e un talent să ai urechea asta, să auzi așa oamenii cu care lucrezi, nu sunt sigur că e ceva ce ar putea învăța altcineva de la el. Pe de altă parte, eu am o filosofie complet opusă, eu doresc ca actorii să se modifice, nu textul. Asta deoarece eu m-am format în teatru, unde actorul este supus textului. Paul însă a putut să lucreze pe scenariul nostru fără să îl rescrie pentru actori, și totuși a obținut zic eu niște performanțe artistice formidabile de la aceștia – abia aștept să-i vedeți pe Postelnicu, pe Anghel Damian, pe Oana Tudor – sau stai! Botoșănenii, toți sunt minunați, mai ales slăbiciunea mea, Lenuș Moraru, care apare într-una din scenele mele preferate din film.
-În afară de faptul că ați filmat ”Oameni de treabă” la Botoșani, ați preluat în distribuție și o parte dintre actorii cu care ați lucrat pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, și vorbim aici despre Lenuș Teodora Moraru sau Bogdan Horga, cărora s-au alăturat Gheorghe Frunză, Alexandra Vicol, Ioan Crețescu. Mai aveți în vedere și alte colaborări cu actorii botoșăneni?
-Eh, aș vreau eu să creadă actorii că le dau eu roluri... Dar distribuția filmului a făcut-o Paul, de la un cap la altul. Sunt foarte bucuros că a luat actori și din Botoșani, Iași și Suceava. Mi-aș dori ca statul român să regionalizeze finanțarea producției de film, astfel încât să se dezvolte case de producție și filme în toată țara. Și să auzim moldovenește și să vedem actori moldoveni și așa mai departe. Deocamdată... e greu să găsești finanțare pentru proiecte ce trebuie filmate în zona noastră. Am dezvoltat tot împreună cu Paul un proiect de serial de comedie ce se petrecea la Prut, într-o localitate de la granița cu Republica Moldova, dar distanța de „centru” s-a dovedit prohibitivă.
-Nu doar că ați filmat într-un sat din Botoșani, dar ați și identificat locul, în film apărând indicatoare rutiere în acest sens. De ce ați vrut să se știe că faptele se petrec în Botoșani?
-Am vrut și eu și Oana să fie o poveste în Moldova, cu moldoveni. Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur. Dialectul moldovenesc e dialectul meu preferat din toate dialectele din lume (mă rog, câte am auzit). Pe de altă parte, cum am mai spus, nu este o poveste care documentează ceva, despre realități ale societății moldave sau mai știu eu ce... e o poveste complet inventată despre personaje imaginate complet de noi (și arătate de Paul și echipa filmului) care trăiesc într-un sat imaginar.
-Recunoașteți că ați scris 14 versiuni ale scenariului de la ”Oameni de treabă”, versiuni în care s-a regăsit de fiecare dată o singură scenă, cea a femeii care în film este interpretată de Lenuș Teodora Moraru. V-ați schimbat viziunea – ați dat ”reset” - după ce ați petrecut o vreme în mijlocul unor polițiști. Ce s-a întâmplat de fapt în acele săptămâni în care ați privit din interior lumea lui Ilie (interpretat excelent de Iulian Postelnicu)?
-S-a întâmplat ceva foarte concret – mi-au plăcut foarte mult oamenii cu care m-am întâlnit, mi-au readus aminte de plăcerea mea de a sta între moldoveni și, impulsionat și de Oana, am schimbat povestea dintr-un thriller social (care pe mine mă cam plictisea) într-un alt fel de scenariu, un portret sau studiu de personaj.
-Filmul și-a început de ceva vreme parcursul festivalier și se bucură de aprecierea juriilor internaționale și a criticilor. Care credeți că este secretul succesului pentru a reuși un film bun? Este de ajuns povestea?
-Eu mă pricep mai puțin la succes, de aceea am și scris un film despre un ratat. Dar parcă n-aș crede că are cum să ajungă doar povestea, pentru că atunci toate filmele realizate după marile povești, Biblie, Shakespeare, Tolstoi, ar fi niște mari succese, dar e plin de bombe bazate pe ele.
-Actor de film sau de teatru? Unde vă regăsiți mai bine? Se spune deseori că universitățile românești nu pregătesc actori de film, ei devin pe parcurs, după ce sunt pregătiți pentru scenă. Credeți că este nevoie pentru o secție de actorie de film?
-Nu cred că e chiar o problemă, nu prea am auzit să nu găsească regizorii actori pentru filmele lor. Nu cred că e nevoie de o secție separată la universitate pentru asta.
-Care este următorul proiect care va purta semnătura Radu Romaniuc?
-Tocmai am filmat un mic rol în viitorul film al lui Paul Negoescu. Împreună cu Oana lucrez la un proiect de serial de televiziune intitulat ”Pionierii”.
