Reprezentanța Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România a găzduit vineri, 18 noiembrie 2022, lansarea romanului „Semnătura indiană” semnat de cel mai important scriitor nevăzător din România.
Romanul a fost lansat la Botoșani în prezența autorului exact la 51 de ani de la anchetarea sa de către Securitatea comunistă, la vârsta de 17 ani, când era elev la un liceu special din Cluj, pentru expedierea unei scrisori către Europa Liberă.
Pentru acest gest a fost anchetat în mai multe rânduri, fiind amenințat cu excluderea din toate liceele din țară și trimiterea lui la Vatra luminoasă, acolo unde ar fi învățat să confecționeze perii din păr de porc.
Cartea lui Ruba zugrăvește în culori vii acea perioadă a scriitorului din „Azilul de orbi”, cum ironic își numește școala și internatul în care trăiau el și colegii lui, perioada anilor 1971 – 1971, a formării sale ca scriitor într-un climat neprielnic, fiind permanent urmărit și hărțuit de securiști.
„Semnătura indiană – romanul autobiografic al lui Radu Sergiu Ruba, apărut la Editura Trei, poate sta alături de alte mari cărți ale devenirii, ale formării personalității de scriitor”, a rostit Nicolae Corlat în cadrul manifestării culturale de vineri.
„N-am văzut niciodată cum arată o carte scrisă în braille, prefer imaginea seducătoare de la începutul romanului „Semnătura indiană”. De altfel, cartea aceasta se scrie singură, precum acele cronici mitologice. Și ai senzația curgerii prin propriul sânge a fiecărui cuvânt, imagine creată atât de cuceritor de autor. În ea adună memoria vizuală de înainte de orbire, când mama, știind evoluția bolii, îl duse peste tot, să-i rămână în memorie culorile, formele și dimensiunile. După vârsta de 11 ani Radu a intrat definitiv în lumea lui Homer. Pașii devenirii lui sunt pașii aedului. De altfel, gestul simbolic de a leșina pe placa pianului la auzul unei poezii de-a lui Minulescu nu este unul gratuit. De aici începe marea aventură, aventura spirituală în care autorul îl prinde în mreje pe cititor, cucerindu-l nu neapărat cu intriga pe care ai putea-o urma ca pe-un mobil invizibil, ci prin personajele reale puse în carte ca într-un joc de șah, fiecare are un rol bine determinat. Întâlnim personaje cunoscute, nume de scriitori, de poeți care, fiecare în felul lui, au contribuit la formarea spirituală a lui Radu Sergiu Ruba.
Senzația că, de undeva de foarte departe, nu de la capătul tunelului, ci de pe un pisc, o lumină armonizează existența aceasta înnegurată, te urmărește pe parcursul întregii cărți. Acea lumină vine chiar din acel „azil de orbi” ca un arc peste timp, așa cum botoșănenii își amintesc acum cu mândrie de un personaj care cu doar 10 ani după scrisoarea lui Radu, avea să-și scrie direct pe peretele comitetului județean de partid păsurile, manifestând astfel împotriva puterii comuniste. Botoșăneanul a fost suprimat, Radu a rămas să ne relateze peste 50 de ani întâmplările triste de atunci”. (Nicolae Corlat)
„Semnătura indiană este un roman unic în literatura română, nu numai actuală, ci dintotdeauna”. (Dumitru Augustin Doman)
"Am auzit o voce intrând în sala de mese și dispărând îndată dincolo de ușă. Am fost smuls de pe scaun și târât, de data asta în sus, pe scările principale. Căutam să merg încet. Știam ce voise să spună prin politică, îmi aminteam ce scrisesem. Aici, pe scări în sus, nevoia de a frâna urcatul, de a lungi încetineala mă ajuta să simt că făcusem ceva ce nu se face, scuipasem unde nu se scuipa, va fi rău de tot. Înțelegeam și că scrisoarea mea fusese interceptată. Și cât de mult mi-aș fi dorit să-mi aud pseudonimul la Radio Europa Liberă, rostit în eter de la München!... De la München, numele meu clandestin odată cu flegma aceea împroșcată între ochii portretului exemplar din vârful patriei”. (Radu Sergiu Ruba - Semnătura indiană).
(Dem. Stroie)
(Foto: Facebook / Asociația Nevăzătorilor Botoșani)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024