Toamna și culorile ei fac din locurile cele mai ascunse adevărate drumuri către Rai.
Un astfel de loc binecuvântat este și pădurea în care viețuiesc maicile Mănăstirii Vorona, o insulă a păcii și a bucuriei creștine.
Frumusețea toamnei nu poate trece neobservată nici de pelerinii care ajung să se roage aici, dar nici de maicile care se nevoiesc zi de zi în mănăstire sau pe potecile pădurii.
Pagina de Facebook a Mănăstirii Vorona este, de o vreme, popas de meditație, de rugăciune, dar și de admirație pentru frumusețile locului.
Fotografiile sunt însoțite de mesaje pe care maicile Voronei le transmit celor care admiră imaginile.
”Timpul și răbdarea ne ajută în multe... Pentru a fi învingători avem nevoie de credință și experiență. Experiența se câștigă prin puterea de a merge mai departe. Să credem cu tărie și Domnul ne va fi alături. Adună ce-i mai bun în traista sufletului, lasă deoparte grija și supărarea. Îmbrățișează pacea și bucuria. Fii bun, cu inimă bună și, ce faci, fă ca pentru Domnul și el va ști să-ți răsplătească”.
”Să nu-ți pierzi niciodată speranța. Crede cu adevărat, ai nădejde. Atunci când crezi că nu se mai întâmplă nimic, atunci când orice încercare crezi că este epuizată, Dumnezeu face minuni și va fi alături de noi. La orice pas nu uita că nu ești singur, în orice încercare nu uita că mâna Domnului e întinsă”.
”Sufletul nostru este ca o carte plină de lecții, trăiri și împliniri și dureri. Aici adunăm totul,și bune, și rele, frumoase și mai puțin frumoase. Puțini sunt în viață care reușesc să găsească esența, frumosul și pacea din interior... Toate au timpul și valoarea lor… Bucură-te de fiecare clipă, fiecare clipă este o binecuvântare să o trăim frumos”.
”Viața e foarte fragilă, este ca o suflare. Să adunăm frumosul din tot ce ne înconjoară, căci cea mai mare pierdere este timpul pe care îl lăsăm să treacă fără să-l trăim cum trebuie, să culegem fiecare bucurie ce ne este oferită, să strângem în suflet fiecare gest frumos, să fim fericiți cu ce avem, să dăruim, să apreciem mai mult sănătatea. Să lăsăm urme frumoase și cărări bătătorite cu fapte bune. Cu ajutorul Lui Dumnezeu să mergem călătorind frumos și având grijă de noi”.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024