PSD a găsit greu un contracandidat pentru Raluca Turcan - Florin Orlăţan, care a candidat şi în 2008, fără succes. Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, care a revenit social-democraţilor, în urma negocierilor interne din USL Sibiu, a fost cel care le-a dat cea mai mare bătaie de cap, fiind colegiul actualului deputat PDL Raluca Turcan, care vrea să obţină un al treilea mandat, relatează Mediafax.
Se luptă cu omul bun la toate din PSD
PSD a decis, într-un final, în urma unui sondaj de opinie, să îl propună pe Florin Ioan Orlăţan, fost subprefect al judeţului Sibiu din mai până în octombrie 2009. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi are un masterat în politici Publice şi Administraţie, fiind considerat de presa locală drept "omul bun la toate" din partid. Orlăţan nu se dă în lături să lipească afişe, aşa cum a făcut în cadrul campaniei pentru alegerile locale, şi nici să candideze, acesta încercându-şi norocul şi la parlamentarele din 2008, dar fără succes. În acelaşi colegiu,
vicepreşedintele PDL Raluca Turcan vrea să obţină un al treilea mandat.
Între Moscova şi Nebraska
Născută în Botoşani, ea a absolvit ASE, având diplomă în economie şi un master în comunicare şi relaţii. Între 1996-1999 a urmat Institutul Puşkin din Moscova, obţinând o diplomă în rusă comercială. Totodată, Raluca Turcan este, alături de alţi parlamentari PDL, cetăţean de onoare al statului Nebraska, SUA.
Raluca Turcan şi-a început cariera ca şi consultant de relaţii publice la Tofan Grup, unde l-a cunoscut pe Theodor Stolojan. În 2000 devine consilierul lui, dar şi expert parlamentar în Senat. Între 2004 şi 2006 este membru în Biroul Naţional de conducere al PNL. Îşi dă demisia şi devine membru fondator al PLD, alături de Theodor Stolojan, pentru ca apoi să devină vicepreşedinte al PDL, în urma fuziunii din decembrie 2007 cu PD.
Cariera şi viaţa personală marcate de Stolojan
Stolojan i-a devenit, în 2004, naş, după ce a cununat-o cu Valeriu Turcan, fost consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale. În februarie 2008, Theodor Stolojan l-a botezat şi pe fiul celor doi.
Raluca Turcan a ocupat funcţia de vicepreşedinte al PDL din decembrie 2007 până în mai 2011 şi din iunie, anul acesta, până în prezent. Totodată, este preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. Ea este cunoscută în Sibiu îndeosebi pentru proiectele sociale privind copiii şi bătrânii şi este iniţiatoarea proiectului de lege privind parteneriatul între stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale.
CITEŞTE ŞI:
Raluca Turcan mai vrea o dată deputat : Parlamentarii aleşi îşi păstrează colegiile