Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban, arată ce reguli trebuie să respecte personalul didactic și administrativ, copiii, dar și părinții.
“Guvernul PNL a decis redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor care funcționează pe timpul verii”, scrie vicepremierul Raluca Turcan, vineri dimineață, pe Facebook.
Botoșăneanca nu precizează dacă este vorba despre o decizie doar pentru instituțiile de profil private, menționând doar că este vorba despre cele “care funcționează pe timpul verii”.
“Guvernul PNL a decis redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor care funcționează pe timpul verii.
Este o măsură pe care am susținut-o cu toată forța, însă este foarte important să respectăm cu strictețe regulile sanitare! Virusul încă este prezent și trebuie să-i învățăm și pe cei mici să se protejeze.
Pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after-school-urilor am primit mii de solicitări de la părinții care nu au cu cine să-și lase copiii, pentru a merge la muncă, mai ales odată cu încheierea anului școlar, de la ONG-uri din domeniul educațional și de la mediul economic și angajații din acest sistem. Cu toții trebuie să fie sprijiniți.
Vor trebui respectate reguli de către personalul didactic și administrativ, de către copii și părinți:
-Curățenie generală înaintea redeschiderii și dezinfecția zilnică a spațiilor, cu substanțe biocide avizate și în cantități recomandate pentru copii;
-Trasee bine delimitate și ore diferite pentru plecări și sosiri, distanțarea în sălile de clasă, dar și un triaj epidemiologic la sosire atât pentru angajați, cât și pentru copii;
-Reducerea numărului de jucării, spălarea / dezinfectarea regulată a celor care vor rămâne în clase;
-Copiii vor fi învățați cum să se spele pe mâini și vor fi asistați în acest sens de un adult;
-Activitățile didactice vor fi realizate cu precădere în exterior, în spații deschise.
Fac apel către toți cei implicați în aceste activități să respecte cu strictețe normele prevăzute pentru că altfel tot efortul de până acum va fi în zadar!
În afară de această măsură, am mai decis:
-Să fie permise evenimente private cu număr mai mare de participanți decât până acum: 20 de persoane pentru evenimentele organizate în interior și 50 de persoane pentru cele care au loc în exterior;
-Să se redeschidă Mall-urile, dar restaurantele și locurile de joacă din interiorul acestora să rămâna închise;
-Să se redeschidă sălile de fitness, dar cu respectarea unor norme sanitare și de distanțare stricte;
-Să se redeschidă piscinele exterioare, cu respectarea unor reguli sanitare speciale;
Dacă lucrurile vor merge bine, treptat se vor aproba și alte măsuri de relaxare.
Să nu uităm că #relaxare înseamnă #responsabilitate!”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024