Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, că BPN al PDL nu a luat o hotărâre privind propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, privind concediul maternal, arătând că este o "eroare stategică" dacă partidul nu s-a consultat cu partenerii de coaliţie.
"O decizie atît de dură"
Conform Mediafax, Turcan a declarat că, în opinia sa, perioada de acordare a concediului de îngrijire a copilului ar trebui să rămână neschimbată de doi ani şi să nu fie redusă, pentru că România nu poate să ofere condiţii pentru creşterea copiilor, nu sunt suficiente creşe, nu sunt bani suficienţi pentru ca familiile să-şi permită bone. "În BPN categoric nu s-a stabilit nimic. Nu s-a luat o decizie. Dl.prim-ministru a spus că ministrul Muncii trebuie să ne prezinte variantele de lucru şi că noi, cei care avem un alt punct de vedere, să ne întâlnim să vedem care sunt argumentele şi în funcţie de argumentele oferite de negocierile din cadrul coaliţiei să luăm o decizie. Cred că o decizie atât de dură cu astfel de consecinţe trebuie discutate în primul rând în coaliţie. Dacă nu s-a făcut lucrul acesta, este o eroare strategică şi sper ca în cel mai scurt timp PDL să convoace şi partenerii de coaliţie pentru discuţii", a afirmat Turcan.
"Ţara noastră este deficitară"
Ea a arătat că, din punct de vedere politic, "este periculos, dacă nu greşit, să se abordeze un astfel de subiect public fără să fi tatonat întâi variantele de lucru în cadrul coaliţiei". Turcan a mai spus că, dacă ar fi să se ajungă la o decizie de reducere a acestei perioade, aceasta trebuie însoţită de un pachet de măsuri de creştere a natalităţii şi de încurajare a familiei să aibă copii. Potrivit Ralucăi Turcan, oricât s-ar compara România cu alte ţări în privinţa perioadei de concediu de îngrijire a copilului, nu se poate reduce această perioadă deoarece, "din punct de vedere al ofertei pentru creşterea copilului, ţara noastră este deficitară".
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024