Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a acelor plătiți din bani publici, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, în acest sens, că se face o verificare a justeței unor sporuri.
"Una este să te referi la nivelul de salarizare și una este ce se adaugă în plus la salarizarea din sistemul public. Este foarte posibil ca, echilibrând acest sistem de sporuri, unii care beneficiau de spor, nu știu, de antenă, într-un loc unde nu au nicio treabă cu antenă, să nu mai beneficieze de acel spor. Dar nu se taie salariile. Se umblă la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiți din bani publici. (...) Facem o verificare a justeței unor sporuri", a explicat ministrul Muncii, întrebată dacă se va face o reducere a veniturilor și vor fi tăiate sporuri.
Ministrul Muncii a semnalat că în momentul de față este haos în privința salarizării bugetare, deoarece nu se mai respectă niciun principiu din lege.
"În momentul de față, din 2017, suntem pe o lege în sistemul public de salarizare care se cheamă Legea salarizării unitare, dar care numai unitară nu este, întrucât din momentul în care a intrat în aplicare s-au creat disproporții și inechități atât de mari încât avem și nemulțumire și distorsiuni care nu își au local. Dau câteva exemple. În primul rând legea este gândită pe grupe ocupaționale, în care unii au fost crescuți mai repede.
În categoria celor care au crescut există activități similare altor categorii ocupaționale și, în momentul în care au crescut aceștia, cei din alte categorii au dat în judecată statul, invocând echitate de salarizare și în felul acesta am ajuns la procese în instanță, câștigate, cu drepturi care trebuie plătite.
Deci, practic, este un haos în momentul de față în privința salarizării bugetare, pentru că nu se mai respectă niciun principiu din acea lege. La început de mandat am solicitat o evaluare a tuturor acestor inechități, să vedem unde s-au produs distorsiunile și să încercam să corectăm și legea salarizării unitare. Nimeni nu își propune să taie venituri. Aceasta este o temă inventată, propagată în perioada de campanie electorală, și s-a dovedit a fi neadevărat. Nu ne dorim să tăiem niciun venit", a declarat, potrivit Ziare.com, Raluca Turcan.
Premierul Florin Cîțu a declarat joi că Executivul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2021, situația sporurilor acordate în sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifică. El a informat, totodată, că se are în vedere modificarea Legii salarizării pentru a elimină inechitățile din sistemul public.
"Ne uităm la toate sporurile în sectorul public pentru bugetul din 2021 să vedem care dintre ele se justifică sau nu și ne uităm la tot sistemul de salarizare. În același timp, pentru 2021, vom veni cu o lege a salarizării care să elimine din inechități. Așa cum a fost făcută, Legea salarizării în 2017 promitea acest lucru. După aceea, au apărut tot felul de excepții și, de fapt, țineți minte, primul lucru care s-a spus a fost că președintele României are cel mai mare salariu și (...) nu mai este așa. Au apărut tot felul de excepții și trebuie corectate", a afirmat Cîțu la Radio Guerrilla, întrebat despre sporurile de 30% acordate angajaților din Prefecturi în contextul epidemiei de COVID-19.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024