Arheologii români au făcut, în anii ’80, o descoperire uluitoare într-un cimitir vechi de 1700 de ani. Este vorba despre craniul unui copil de circa 11 ani, care arată ca şi cum ar fi suferit intervenţii chirurgicale complicate, existând dovezile unei trepanaţii extrem de fine.
Potrivit Adevărul, în judeţul Botoşani, în localitatea Mihălăşeni, în perioada 1983-1988 au fost efectuate numeroase săpături arheologice, cu participarea reputatului arheolog botoşănean Liviu Şovan. În această zonă a fost descoperită o necropolă, un uriaş ”oraş al morţilor” de acum 1700 de ani, aparţinând unei mixturi de populaţii - dacice, germanice şi slave, care au locuit pe teritoriul României după retragerea aureliană. Misterioasa uniune de etnii şi triburi a purtat numele de cultura Sântana de Mureş Cerneahov şi ridică şi astăzi numeroase semne de întrebare specialiştilor.
Dincolo de podoabele şi vasele descoperite, printre scheletele oamenilor care au trăit în secolul al IV-lea, d, Hr, în nordul Moldovei, au fost găsite şi rămăşiţele unei copile de 11 ani. În urma studiilor efectuate asupra scheletelor de la Mihălăşeni şi în special asupra celui de copil, de către specialiştii de la Secţia de Antropologie a Filialei Iaşi a Academiei Române, conduşi de cercetătorul Dan Botezatu, s-a ajuns la concluzia că descoperirea de la Mihălăşeni este unicat nu doar în România, ci şi în zona Balcanică. Intervenţia medicală de acum 1700 de ani.
Conform specialiştilor ieşeni de la Secţia de Antropologie, copila de 11 ani, al cărui schelet a fost descoperit la Mihălăşeni, suferise în timpul vieţii o complicată intervenţia chirurgicală la nivelul craniului. Practic, este vorba de o trepanaţie extrem de fină şi precisă, făcută cu scopul de a ameliora crizele de epilepsie.
”Trepanaţia se prezintă ca o lipsă de substanţă ososasă de formă aproape circulară, cu un diametru de circa 30 de mm, situată la joncţiunea suturii coronare drepte cu cea sagitală, limita internă a lipsei osoase fiind tangentă la sutura sagitală. Conturul orificiului este neted, cu diferenţă minima între circumferinţa externă şi cea internă de circa 1-2 mm.”, se arată în raportul antropologilor prezentat fragmentar de arheologul Liviu Şovan.
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024