Verificările făcute în judeţ cu privire la modul de pregătire al unităţilor şcolare din teritoriu pentru anul şcolar 2013 – 2014 fie au fost realizate din birouri de către instituţiile abilitate fie nu au avut rezultate care nu au fost centralizate în mod corect.
Astfel, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, primul punct de dezbatere de pe ordinea de zi a fost privitor tocmai la acest aspect, iar invitate să prezinte în linii mari rezultatele controalelor au fost şefele Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Direcţiei de Sănătate Publică.
Atât
Mihaela Huncă cât şi Silvana Tudorache au descris în linii mari rezultatele acestor verificări, niciuna dintre ele însă neaducând în discuţie şi datele unde există o serie de contradicţii cu privire la autorizaţiile sanitare de funcţionare.
În raportul prezentat de Inspectoratul Şcolar apare că numărul unităţilor de învăţământ verificate este 438 din care
242 sunt la această oră fără autorizaţie sanitară de funcţionare. În cel pregătit de Direcţia de Sănătate Publică situaţia este cu totul alta şi mai pesimistă în privinţa unităţilor de învăţământ care au obţinut astfel de autorizaţii, respectiv din totalul de 438 un număr de
263 de şcoli nefiind avizate sanitar.
Mihaela Huncă a părăsit deja şedinţa de Colegiu Prefectural după ce a motivat că este extrem de ocupată cu monitorizarea celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de bacalaureat.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Prefectul atacă Romtelecom în şedinţă cu primari şi directori