Reprezentanții jandarmilor de la Botoșani au replicat cu privire la articolele presei locale în care s-a redat disconfortul creat de priveghiul de pe strada Dimitrie Negreanu din municipiu.
În perioada 10 - 15 septembrie 2018, jandarmii au aplicat nu mai puţin de 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.400 de lei la priveghiul de pe strada Dimitrie Negreanu din municipiul Botoşani, pentru tulburarea liniştii publice prin muzică la intensitate mare, nerespectarea prevederilor Legii picnicului, respectiv aprinderea grătarelor într-o zonă neamenajată în acest sens şi consum de băuturi alcoolice în locuri publice.
Măsurile luate de jandarmi la constatarea faptelor de natură contravenţională au fost în conformitate cu prevederile legislaţiei care oferă competenţă personalului Jandarmeriei Române.
În data de 13 septembrie 2018, un apropiat al familiei defunctei a depus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani o înştiinţare privind organizarea priveghiului şi o listă cu o parte din vecinii care ar fi fost de acord să suporte deranjul făcut cu această ocazie.
Un reprezentant al inspectoratului a discutat cu persoana care a depus înştiinţarea, aducându-i la cunoştinţă prevederile legale privind faptele de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi sancţiunile care pot fi aplicate, precum şi faptul că aducerea la cunoștința forțelor de ordine a celor ce urmau să se desfășoare nu absolvă participanții de răspunderea penală/contravențională.
Modul de manifestare al persoanelor prezente la priveghi nu a întrunit elementele constitutive pentru realizarea unei intervenții în forță, pentru restabilirii ordinii și liniștii publice (acte de violenţă, punerea în pericol a vieții, integrității corporale sau bunurilor persoanelor). Unul dintre principiile folosirii forței, în cadrul intervenției, presupune să nu se producă urmări vădit mai grave față de cele care cauzează intervenția respectivă.
Persoanele sancţionate contravenţional au avut o atitudine cooperantă şi au luat la cunoştinţă procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmite pentru faptele săvârşite, motivându-şi acţiunile în baza tradiţiilor specifice.
Mijloacele de sonorizare utilizate nu au putut fi ridicate în vederea confiscării, deoarece cadrul legal existent nu prevede această posibilitate.
Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate în urma sesizării din oficiu a echipajelor de jandarmi, cu excepţia primei sancţiuni, în valoare de 500 de lei, aplicată în urma singurului apel 112 direcţionat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în noaptea de 10/11 septembrie 2018, prin care se sesiza tulburarea liniştii în zonă prin muzică la intensitate mare.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024