Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a transmis în urmă cu puțin timp un mesaj public către Valeriu Iftime.
Redăm mai jos integral mesajul președintelui Consiliului Județean în exercițiu:
„Domnul Valeriu Iftime, președintele nou ales al Consiliului Botoșani, a declarat în presă că administrația pe care o conduc nu-i pune la dispoziție datele necesare, că-i blochează acțiunile și că mă va contacta pentru a discuta despre situația operatorului de apă. Nu m-a contactat și nici nu a solicitat vreo informație nici în această perioadă și nici anterior, de când a intrat în politică.
L-am auzit pe domnul Valeriu Iftime că și-ar dori să poată interveni pentru a rezolva problema apei din județul nostru, dar că nu poate face nimic până în luna octombrie când va începe mandatul său.
Vreau să-i transmit domnului Iftime că nu e nevoie să aștepte până în octombrie. Poate interveni chiar de mâine.
Dânsul spunea în campanie că are soluții clare, concrete, care pot fi aplicate imediat și că știe foarte bine ce are de făcut pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Dacă are într-adevăr aceste soluții pentru a rezolva alimentarea cu apă, îl invit să le prezinte public.
Îi pun la dispoziție toate datele de care are nevoie pentru a-și fundamenta deciziile și proiectele. Aici nu e loc de orgolii politice pentru nimeni și nu e demn să fugim de răspundere. Chiar dacă mandatul său începe oficial în octombrie, are acum posibilitatea de a acționa. Va beneficia de tot sprijinul meu și al colegilor mei în această perioadă pentru toate proiectele care aduc beneficii botoșănenilor. Așadar, îi ofer domnului Iftime posibilitatea de a trece de la vorbe la fapte.
Deci, haideți la treabă, domnule președinte Iftime! Puneți soluțiile pe masă și haideți să le implementăm cât mai repede!”
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024