Ședința de la începutul săptămânii a fost una încărcată. Cu reproșuri, nemulțumiri și cuvinte grele aruncate din partea celor două tabele politice ale consilierilor locali.
Viceprimarul Cosmin Andrei a avut mai multe întrebări, grupul PSD fiind nemulțumit că au fost tăiați bani de la proiectul privind centura ocolitoare ce este gândită a fi realizată prin Zona Metropolitană.
În condițiile în care, spune el, anul acesta, din bugetul pe investiții s-a folosit doar 5%. Adică, nu prea s-a făcut vreo investiție.
”Am avut la capitolul dezvoltare 5 milioane de lei și am cheltuit la 7 luni 5% din această sumă, adică 250.000 de lei. Nu cred că a fost în istoria acestui oraș o dezvoltare atât de slabă, este o execuție catastrofală. Nu mai discutăm despre funcționare, că am văzut că dl primar a spus că funcționarea apasă pe bugetul acestui oraș. Avem bani e dezvoltare, nu a cheltuit nimeni, nici un ban de acolo”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Viceprimarul estimează că la finele anului va fi folosit poate 10% din bugetul de dezvoltare.
Primarul Cătălin Flutur, vizat direct, a răspuns imediat.
„5% la investiții, dezastruos. Șoseaua de centură, un lucru care absolut ne trebuie. Niciodată nu ați vrut să discutăm înainte despre lucrurile astea. Nu am avut bani de investiții, știți prea bine. Investițiile pe care le-am propus noi, erau alea necesare, nu ne-au ajuns banii pentru funcționare. Așa cum s-au făcut legile în România, cel puțin în ultimul an, suntem sortiți să nu ne dezvoltăm”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a explicat că sumele alocate pentru dezvoltare sunt strâns legate de decizii guvernamentale care din păcate nu s-au dus la capăt.
Și că au fost bani prinși pentru spitalul de boli paliative, utilități la cartierul pentru tineri de pe Șoseaua Iașului sau locuințe sociale la ANL Cișmea, adică proiecte de mare amploare.
Și din cauza salariilor majorate anul acesta, nu au mai fost bani la dezvoltare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024