Întrunit vineri în ședință extraordinară Consiliul Local Dorohoi, prin aleșii trimiși de noi să birjuiască afacerile locale, a amânat vânzarea construcției Centrului Cultural George Enescu.
Amânarea s-a datorat lipsei de cvorum, întrucât după vot, proiectul nu ar fi avut susținerea a două treimi dintre aleșii urbei. În aceste condiții primul pas pentru ridicarea hipermarketului lângă Blocul Turn a eșuat.
Pe ordinea de zi s-au mai aflat și alte două proiecte, unul intenționând trecerea suprafeței de 7100 mp de teren, terenul alocal Centrului Cultural, din domeniul public în domeniul privat al municipiului, trecere necesară pentru ca vânzarea terenului să poată fi posibilă. La ședință au lipsit toți consilierii locali PNL care au declarat prin conducerea organizației locale că nu susțin această construcție în acel loc.
”Să nu se înțeleagă greșit. Noi PNL dorim ca în Dorohoi să se investească bani, să se construiască. Dar acest centru comercial nu are ce căuta în centru. Să se construiască la periferie ca în toate orașele europene. Am înțeles de la început că ridicarea acestui mall în centru va duce la falimentul tututor micilor comercianți din centru și la oameni disponibilizați. Vrem și noi membrii PNL prețuri mici însă suntem mai aproape de oamenii locului decât actuala conducere a primăriei,conducere care calcă totul în picioare doar pentru o construcție impunătoare”,
dr. Valerian Andrieș, președintele PNL Dorohoi.
La ședință au participat și renumiți oameni de cultură din Dorohoi care intenționau să ceară cuvântul pentru a explica urmările unei asemenea investiții în plin centru. Printre ei s-a numărat și prof. dr. Vasile Adăscăliței care a precizat:
”Dorohoiul pierde din identitatea sa istorică. A pierdut fostul Regiment care, culmea era monument istoric, a pierdut din aerul istoric al fostelor Grădini de vară și acum pierde și centrul vechi”.
Surse din cadrul Primăriei Dorohoi au declarat sub protecția anonimatului că interesele sunt extrem de mari pentru ca acest proiect să fie votat. Pentru acest lucru, susțin angajații, au existat în ultima perioadă, zeci de încercări de a ”cumpăra” votul consilierilor PNL, consilieri care nu prea contează în acest joc politic.
Vânzarea se poate face dacă toți consilierii PSD și ALDE, votează PENTRU, plus votul independentului doctorul Stelian Gherasim. Contactat de reporterii Opiniei, dr. Stelian Gherasim a declarat că ”nu este și nu va fi niciodată de acord cu ridicarea unui mall în plin centru”.
În aceste condiții actualul CL de Dorohoi are nevoie neapărat de votul unui consilier PNL slab de înger sau dornic să ”pupe-n bot și să pape tot”, cum spunea regretatul Caragiale.
(Sursa – Opinia de Dorohoi)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024