Revolta primarilor PNL și PDL a ajuns și la urechile președintelui liberal care a declarat că a fost informat că aceste schimbări s-au făcut doar în acele localități care nu sunt conduse de primari…roșii.
”Așa a căzut la sorți, așa spun. Dar s-a nimerit numai la primari PNL și PDL. La cei PSD au rămas așa cum au propus primarii. Chiar nu știu cum s-a procedat la tragerea la sorți, noi îl avem acolo pe Costea, el nu a fost acolo, că nu s-a dus. El zice nu l-a anunțat, dar ori l-a anunțat și s-a dus, ori chiar nu a știut”, a declarat
Florin Țurcanu.
O parte dintre primarii din județ ar fi sunat la AEP însă nu ar fi primit o explicație cu privire la respingerea persoanelor propuse pentru secțiile de votare și care altă dată nu au întâmpinat probleme de acest gen.
”Nu ai cum să contești, aici nu e ca la BEJ. Începând de la Mihai Eminescu până la Santa Mare, toate comunele cu primari PNL și PDL le-au schimbat președinții de secții. Președinții sunt propuși de primari și ei i-au propus pe cei care au mai fost în secții. Și alte alegeri au fost buni, acum nu mai sunt buni. I-a schimbat de la o comună la alta”, a mai spus
Florin Țurcanu.
Liderul PNL susține că aceasta poate fi o nouă încercare a Puterii pentru a influența procesul electoral.
(G.E.)
CITEȘTE:
S-au stabilit președinții secțiilor de votare la alegerile europarlamentare – LISTA