Date fiind conflictele tot mai frecvente din teritoriu, liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta vor încerca să dea un semnal de unitate la o manifestaţie politică la care vor fi prezenţi 2.500 de tineri liberali, programată la Constanţa, la finalul lunii august. Evenimentul intitulat “România pentru tineri” se va desfăşura în Sala Sporturilor din Constanţa, în 31 august, şi este, oficial, gândit ca un dialog între tineri şi politicieni, scrie RL.
Acţiunea va fi prima, după Congresul PSD din aprilie, în care liderii Alianţei se vor afla, împreună, pe aceeaşi tribună, în faţa unui număr atât de mare de susţinători. Chiar dacă nu este oficial un eveniment de campanie, acţiunea are darul de a da un mesaj de unitate a USL, în condiţiile în care conflictele din teritoriu dintre PSD şi PNL s-au înmulţit în ultima vreme. Pe de altă parte, evenimentul va oferi ocazia de a reitera sprijinul pe care PSD i-l acordă lui
Crin Antonescu pentru a candida din partea USL la prezidenţiale.
Protocolul USL, semnat în 2011, prevede doar că partidul are dreptul la postul de premier, iar celălalt va da candidatul la alegerile prezidenţiale. Ulterior, în 2012, PSD şi PNL au stabilit, în congrese separate, să îl sprijine pe Victor Ponta pentru postul de premier şi pe
Crin Antonescu pentru postul de preşedinte. Însă, de atunci şi până astăzi relaţiile din interiorul USL s-au deteriorat, ceea ce a alimentat diverse scenarii. Acestea au mers de la ruperea USL prin stabilirea unui candidat PSD la prezidenţiale, până la sprijinirea de către PSD a altui candidat al PNL.
Ce discută conducerea PNL
Spectacolul de pe scenă va fi precedat de o întrunire a Delegaţiei Permanente a PNL, unde vor fi discutate subiecte mai puţin plăcute. Unul dintre acestea vizează chiar relaţiile din interiorul USL. În mai multe judeţe, liderii locali se acuză reciproc de trădare şi se ceartă pe funcţiile din deconcentrate. Probleme vizibile sunt în Ilfov, Alba,
Botoşani, Buzău, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ şi Vâlcea. În Ilfov, Alba,
Botoşani, Dâmboviţa, fie liberalii, fie social-democraţii s-au aliat în consiliile judeţene sau locale cu opoziţia, împotriva partenerilor de guvernare.
CITEŞTE:
Gata cu USL-UL!!! PSD a votat împotriva PNL, Ţurcanu a anunţat ruperea USL la CJ