Marii proprietari de terenuri şi marii arendaşi îşi fac propriile legi. În schimb, micii proprietari de terenuri se tem că arendaşii devin stăpâni pe pământul lor.
Obligativitatea încheierii unui contract de arendă pentru o perioadă de minimum 10 ani, decizie luată recent de Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, a iscat mari dezbateri.
Contractul de arendă a terenului agricol ar putea să fie încheiat pentru o perioadă de minimum 10 ani, conform deciziei din 4 octombrie 2022 a Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.
Pe de-o parte, marii fermieri sunt de acord cu această decizie pentru că le asigură predictibilitate pentru a face investiţii şi este stabilit de la început preţul pentru arendă, iar pe de altă parte micii fermieri şi proprietari de terenuri susţin că ar putea fi păcăliţi, adică să primească un preţ mai mic pentru arendă şi arendaşii să devină stăpâni pe pământul lor.
Marcel Cristurean, un preot pasionat de legumicultură care a pus bazele brandului Legume de Hetiur împreună cu soţia sa Iuliana Cristurean, consideră că era mai simplu ca contractul de arendă să se negocieze liber între arendaş şi arendator, potrivit businessmagazin.ro.
„Oamenii vor să ne dea pământul să-l lucrăm, dar să facem contract pe un an, pe doi sau pe trei ani. Le e frică să nu le luăm pământul sau să nu câştigăm prea mult pe pământul lor. Încă mai sunt proprietari din perioada comunistă, pensionari de la fabrici care se uită la profitul tău, dacă investeşti şi scoţi producţii bune pe pământul lor. Apoi, sunt acei spărgători de grevă, care dau mai mult într-un an să ia terenul“, spune Marcel Cristurean, care cultivă 22 de hectare cu legume, din care doar 3 în proprietate, în Sighişoara (judeţul Mureş).
Preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Senat susţine că un contract de arendă pentru o perioadă de minimum 10 ani este la limita constituţionalităţii şi ar putea avea efect de bumerang.
„Este la limita constituţionalităţii (contractul de arendă pe o perioadă de minimum 10 ani – n. red.). În plus, va avea un efect de bumerang. Proprietarii de teren vor refuza să mai facă contracte de arendă, pentru că vor exista probleme atunci când vor dori să vândă terenul şi se tem că vor fi puţini arendaşi interesaţi să plătească un preţ corect, ştiind că au contract pe următorii 10 ani. (...) Preţul arendei este pe 10 ani, iar acum arenda este în creştere de la an la an şi astfel proprietarii se feresc de contracte“, spune George Scarlat, preşedintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală din Senat.
În România, peste 90% din exploataţiile agricole, adică circa 3 milioane, lucrează până în 5 hectare, iar pentru acestea extinderea este mai greoaie, astfel că o piaţă liberă i-ar fi ajutat să crească mai rapid. Mai mult, marii fermieri pot plăti un preţ mai avantajos pentru arendă şi un fermier cu până în 5 hectare nu are niciun cuvânt de spus, pentru că se intervine printr-o modificare a Codului Civil într-un contract între părţi. Spre exemplu, dacă această modificare ar apărea şi la contractul de închiriere a unui imobil, fiind impusă, ipotetic, o perioadă de minimum 5 ani între părţi, ar destabiliza piaţa.
În schimb Nicu Temciuc, preşedintele Cooperativei Agricole Baza Siloz Cereal Grup din judeţul Botoşani, formată din 49 de fermieri ce cultivă în total o suprafaţă de 5.500 de hectare cu cereale, afirmă că un contract de arendă pe o perioadă de 7-10 ani este util pentru fermieri, căci le oferă suport pentru investiţii, dat fiind că în primii 3 ani se fac investiţii pentru a aduce terenul la o formă optimă, scăpând de boli şi buruieni.
„Multe fonduri de investiţii sau multinaţionale care nu lucrează terenul ni-l lăsau doar pentru 1 an în arendă şi speculează preţul arendei. Acum, arenda este de 1.200 – 1.500 de kilograme la grâu. Dacă facem un contract pe o anumită arendă pe 10 ani, eu zic că ne putem înţelege la preţ şi să îi dăm omului terenul înapoi sau să facem schimb dacă are nevoie de pământ, iar contractul se poate desfinţa oricând cu acordul ambelor părţi. (...) Anul acesta, de exemplu, am mărit arenda cu 30%, ne-am adaptat în funcţie de inflaţie”, a precizat Nicu Temciuc.
Modificarea art. 1838 din Noul Codul Civil privind contractul de arendă a trecut în data de 4 octombrie 2022 de Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţiilor, fiind stabilit ca contractul de arendă a terenului agricol să fie încheiat pentru o perioadă de minimum 10 ani, scrie sursa citată.
Acum, este în dezbatere la Comisia pentru Agricultură din Senat şi nu există un termen privind o decizie finală cu privire la această modificare, potrivit lui George Scarlat.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024