Conviețuirea în Centrul Istoric al municipiului Botoșani pare să fie tot mai greu de suportat pentru unii botoșănenii ce au locuințe în proprietate acolo.
De mai bine de 15 ani de certuri între vecinii unui imobil din Centrul Vechi, în noaptea de miercuri spre joi, 10 mai 2018, lucrurile par să fi escaladat.
Lăcrămioara P., botoșăneanca ce este deja „abonat fidel” la numărul unic de urgență 112 a fost trezită în urmă cu două nopți și anunțată cumva compătimitor că autoturismul ei a fost devastat.
A coborât și a constatat că într-adevăr mașina personală marca Mercedez Benz clasa E era avariată, după ce persoane necunoscute au aruncat cu cărămizi de mari dimensiuni și au reușit astfel distrugerea lunetei, capotei motor și a aripii dreapta spate.
„Vecinii m-au anunțat că mi s-a spart mașina. Eu nu am auzit, ploua, era acea vântoasă și nu am auzit nimic. Au venit după vreo 25 de minute, aseară am avut discuții cu unul dintre chiriași, iar a fost o ceartă pe la ora 20:00 și azi noapte m-am trezit cu asta. Cearta a pornit de la subchiriașii care au distrus ușa de la intrare”,
Lăcrămioara P. proprietară Centrul Istoric
Botoșăneanca deține un sistem de supraveghere video pentru a se proteja tocmai pentru astfel de acțiuni. Noaptea trecută însă, cele două camere din curtea interioară nu au suprins exact momentul în care au fost aruncate cărămizile în autoturism.
„Am două camere care funcționează în același timp și nu a înregistrat nimic niciuna dintre ele timp de 25 de minute. Deci, este foarte posibil să fi fost întreruptă lumina de la panoul electric din stradă. Deci, totul făcut cu cap”,
Lăcrămioara P., proprietară Centrul Istoric
Atacul în stil mafiot a avut loc la 30 de minute de miezul nopții. Imediat botoșăneanca a sunat la 112 și în zonă au ajuns mai multe echipaje de Poliție. În cursul dimineții de ieri și criminaliștii.
Oamenii legii cercetează traiectoria cărămizilor și modul în care a fost lovit autoturismul pentru a se constata dacă există sau nu suspiciuni asupra vecinilor cu care Lăcrămioara P. nu se mai înțelege.
Inclusiv soțul ei, aflat la muncă în Belgia s-a pornit deja spre casă, îngrijorat de pericolul la care este expusă partenera lui de viață: „Se pornește acum acasă. Își face bagajele”, spunea Lăcrămioara la câteva ore de la atac.
Spiritele s-ar fi încins după ultimul proces deschis de Lăcrămioara P. pe latură civilă la Judecătoria Botoșani și în care atrage atenția cu privire la încălcarea concesiunii, încălcarea proprietății, solicitare pentru demolarea unei construcții ilegale, tulburarea liniștii și ordinii publice.
Botoșăneanca arată că vecinii ei aveau de fapt o altă cale de acces în locuința lor însă au improvizat-o pe cea actuală care trece fix pe proprietatea ei.
Alte trei acțiuni sunt penale pentru loviri și alte violențe, distrugere sau violare de domiciliu.
De altfel există și o Hotărâre de Consiliu Local prin care, chiriașii care sunt amendați pentru scandal de trei ori, riscă evacuarea din locuințele sociale.
Reprezentanții Locativa recunosc faptul că apartamentele sunt locuite și de alte persoane decât chiriașii și indică o adresă inexistentă, respectiv strada 1 Decembrie 2018, când în realitate, facem referire la Str. 1 Decembrie 1918…….
„În baza celor prezentate s-au efectuat mai multe verificări la locuința chiriașului B.F. din strada 1 Decembrie 2018, nr. 73 și nu se verifică posibilitatea ca, persoanele nominalizate de dv. ar locui permanent în această locuință. Dar, se confirmă faptul că persoanele menționate, înrudite cu familia chiriașului, vin ocazional în vizită”
…..și refuză să aplice Hotărârea de Consiliu Local din diverse motive cum ar fi:
„Nu se confirmă că ar fi fost sancționat titularul de contract, ci persoane din cadrul familiei, sancționate pentru abateri de nerespectare a ordinii și liniștii publice, fără a se stipula dacă aceste abateri au loc în incinta imobilului”.
„Sincer, de la ultima adresă nici nu am mai fost la ei. Când am văzut ce răspunsuri îmi dau”, este concluzia femeii cu privire la SC Locativa SA
Sătulă de modul în care este tratată problema ei la Botoșani dar și de faptul că procesele aflate pe rolul instanței de judecată se derulează în ritm de melc, Lăcrămioara P. susține că are în vedere să se înscrie în audiență la ministrul administrației și internelor Carmen Dan dar și la cel al justiției, Tudorel Toader.
Iar soțul ei, care muncește în Belgia va depune mai multe sesizări la organismele europene care se ocupă cu drepturile omului, cu privire la ceea ce se întâmplă la Botoșani de atâția ani de zile, fără ca instituțiile românești să poată interveni pentru aplanarea acestor situații din Centrul Vechi.
În demonstrarea acestor afirmații cei doi soți au în intenție să prezinte o mapă întreagă de documente, procese verbale de sancțiune, sesizări către instituții și tot felul de adrese, ce datează de peste 15 ani de zile.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile