Aproape 100 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii botoșăneni.
Începând cu seara zilei de vineri, 19 iulie 2019, șoferii botoșănani au făcut cunoștință cu aparatele pentru detectarea consumului de substanțe psihoactive.
Polițiștii rutieri au organizat o acţiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora. Conform Codului Penal, un test pozitiv poate însemna închisoarea de la 1 la 5 ani, aparatul asigurând atât depistarea substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a substanțelor interzise.
În situația detectării unor astfel de substanțe, indiferent de concentrație, se va întocmi dosar penal, totodată conducătorul auto depistat fiind și condus la o unitate medicala pentru prelevarea mostrelor biologice.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 40.000 de lei, au fost reţinute 11 permise de conducere în vederea suspendării, dintre care 6 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi constatată o infracţiune pentru refuz de recoltare de mostre biologice.
Potrivit IPJ Botoșani, acţiunea a avut ca scop reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv a substanţelor stupefiante.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024