O nouă razie cu poliţişti a avut loc pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani au organizat miercuri o acţiune pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a transportului ilicit de mărfuri.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, au fost legitimate 158 de persoane şi verificate 94 de autovehicule şi 32 de unităţi comerciale.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 16.000 de lei. Cele mai multe dintre sancţiuni, respectiv 35, au fost aplicate conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024