Peste 30 de șoferi au fost prinși pe picior greșit.
În noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2024, în intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu subunitățile de profil au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.
Astfel, s-a acționat pe principalele artere rutiere cu autospecialele dotate cu aparate radar și etilotest, fiind legitimate aproximativ 150 de persoane și controlate 134 de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate o persoană a fost depistată sub influența alcoolului la volan, fiind întocmit dosar penal, iar alte 31 de persoane au fost depistate încălcând regulile de circulație, motiv pentru care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024