Aceste verificări au avut loc concomitent în toate județele țării unde structurile MAI cu sprijinul mai multor instituții au descins în locurile aglomerate. Și asta în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național, țara noastră având unul dintre cele mai abrupte salturi din Europa.
La ora 19:30 s-au adunat în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani structurile care au plecat în control: Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
La ora 20:00 s-a pornit spre Complex Cucorăni.
Locația a fost anunțată cu câteva minute înainte de plecare. S-a optat pentru un loc aglomerat din afara municipiului în condițiile în care centrul a fost deja verificat de mai multe ori și la majoritatea teraselor sunt respectate măsurile de distanțare socială în contextul pandemiei cu SARS-COV-2.
Ajunși la Cucorăni, polițiștii au intrat în complex. La vederea oamenilor legii, două chelnerițe au căutat febril în borsete măștile de protecție pe care le-au pus rapid la gură. A fost chemată șefa de sală.
Polițiștii au întrebat-o dacă există liste cu persoanele care se află pe terasă la momentul controlului și date de contact, răspunsul primit fiind afirmativ. După legitimare s-a verificat restaurantul în care, așa cum spun acum prevederile legale, era gol, fără clienți.
Celelalte echipaje au intrat în bucătărie și au făcut un scurt sumar pe partea alimentară. Nu s-au găsit nereguli, fiind verificată inclusiv valabilitatea produselor folosite, care erau toate în garanție.
A urmat terasa unde se aflau câteva persoane, nu la fel de multe ca în vremurile fără restricții.
Prima masă unde se aflau mai mult de patru persoane.
Toți ocupanții au prezentat actele de identitate și au demonstrat că sunt o familie, astfel că polițiștii au trecut mai departe.
Într-o altă parte a terasei în jur de patru mese, fără distanța de 2 metri între ele. La fiecare se aflau mai mult de patru persoane, într-unul dintre cazuri numărul fiind dublu.
Nu erau din aceeași familie.
Toată lumea a fost legitimată, polițiștii luând datele fiecărui client în parte. La una dintre mese, întrebați dacă sunt din aceeași familie, mesenii au răspuns: ”da, am crescut toți împreună…”.
Părinții cu copiii lor, mici sau ajunși la maturitate dar care nu sunt căsătoriți și care locuiesc în aceeași gospodărie.
Nu pot sta la masă spre exemplu trei familii formate din trei frați care au domicilii diferite, dacă se depășește numărul de 4 persoane.
Administratorul complexului, anunțat de angajați de control, și-a făcut apariția la scurt timp.
„Toate lucrurile astea le înțelegem și omenește, noi suntem prinși la mijloc iar oamenii par destul de deranjați. Nu putem să legitimăm clienții, cum putem noi ști că sunt sau nu o familie?”,
Încerca el să justifice situația
A explicat faptul că acela era formatul meselor, cu mai mult de patru scaune, polițiștii i-au recomandat să le scoată.
„În primul rând așezați la mese patru scaune și atât. Dacă vine o familie cu mai mulți membri, uniți două mese, nu trebuie să vă învăț eu meserie. Gândiți-vă foarte bine, au crescut foarte mult cazurile. Prin ceea ce faceți dv. aici nu protejați clienții”,
i-a spus unul dintre polițiști
Administratorul Complexului Cucorăni a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru neasigurarea măsurilor necesare pe timp de pandemie și limitarea numărului de clienți la mese.
Cuantumul amenzii în acest caz este cuprins între 2.000 și 10.000 de lei, însă având în vedere că în cazul de față a fost prima abatere s-a mers pe minim și mai degrabă pe prevenție. De asemenea, o chelneriță care servea la mese fără mască de protecție a primit o amendă de 500 de lei.
Aceste controale vor continua la Botoșani pe tot parcursul weekendului.
„Continuăm seria acțiunilor privind verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Actionăm în sistem integrat și verificăm în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscului infectării cu noul coronavirus, constând în purtarea mijloacelor de protecție individuală precum și amenajarea spațiilor astfel incatvsa se respecte distanțarea socială”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Declarația zilei 19 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024