Verificările în localurile publice de la Botoșani au continuat pe perioada weekendului, cu sprijinul și a luptătorilor de la Serviciul Acțiuni Speciale (SAS).
La data de 12 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 130 de efective, reprezentând politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botosani, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, au efectuat activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, terase si zone de agrement.
Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
Astfel, cu ocazia activităților au fost verificate aproximativ 100 de societăți comerciale, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 100 de sanctiuni contraventionale in valoare de peste 60.000 de lei.
Zilnic vor fi desfășurate atfel acțiuni, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024