4 cămine din judeţul Iaşi au fost verificate ieri de oamenii legii.
Joi, 14 martie 2019,polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar și Serviciului pentru Imigrări Iaşi au acționat, pe raza de competență, pentru verificarea respectării legislației privind evidența populației. Au fost verificate 4 cămine și au fost legitimate 624 de persoane, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, conform O.G. nr. 97/2005, în cuantum de 2.040 de lei.
Astfel, un tânăr, de 25 de ani, din județul Botoșani, student, a fost sancţionat contravențional, cu amendă în cuantum de 80 de lei, conform O.G. nr. 97/2005, deoarece a fost depistat locuind de la începutul anului universitar 2018 - 2019, într-un cămin, fără să fi făcut demersurile necesare pentru obţinerea vizei de reşedinţă şi înscrierea în cartea de imobil.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile