Se pare că nimeni nu scapă de controalele oamenilor legii.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani au organizat marţi o acţiune în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi a transportului ilegal de mărfuri.
Cu ocazia activităţilor specifice defăşurate, au fost legitimate 96 de persoane şi verificate 15 unităţi economice şi 28 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 84 de sancţţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 14.800 de lei. Dintre acestea, 32 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 16 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice, aşa cum sunt acestea prevăzute de Legea 61/1991.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
S-a dat startul înscrierilor pentru a treia ediție a concursului național de matematică, Matemaniada
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
PSD Botoșani: Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, susține construirea unui pod nou la Mateieni
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Luna februarie la Happy Cinema: Filme pentru toate gusturile și vârstele!
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Tânăr scos din trafic de polițiști înainte de a produce o nenorocire
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Copii internați în spital din cauza gripei – SITUAȚIA virozelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile