Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier împreună cu subunitățile de profil și jandarmii au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență în segmentul stradal.
Astfel, activitățile au fost desfășurate in intervalul orar 19:00- 22:00, pe raza întregului județ, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din apropierea localurilor publice, precum si arterele rutiere pe care se face accesul către acestea, prilej cu care au fost verificate în aplicația E-DAC, peste 200 de persoane și 184 de autovehicule.
62 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul unui singur șofer rezultatul fiind pozitiv.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială ( provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice) și pentru abateri la regimul rutier.
Astfel de acțiuni vor fi organizate în continuare pentru siguranta cetățenilor, au transmis polițiștii botoșăneni.
Avertisment pentru primari sau șefi de instituții să-și scoată toate salariile la vedere
Gabriela Erdic
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile