Potrivit reporterilor de la
Bună Ziua Iași, evenimentul va începe la ora 10:00, în zonă urmând a fi prezente oficialități locale și județene. Asocierea Eky Sam SRL - Enviro Construct și
Transporturi Auto Botoșani, căreia i-a fost atribuit contractul, a dat ca termen final perioada noiembrie-decembrie, cu câteva luni înainte de data limită.
Reabilitarea drumului a cuprins comunele Țigănași, Vlădeni, Sipote și Plugari, pana la limita cu județul vecin, iar valoarea proiectului a fost de circa
40 milioane lei, fiind derulat cu fonduri europene. În ultima vreme s-a lucrat la poduri și podețe, dar și la montarea rigolelor pe marginea șanțurilor. Prin aceasta investiție s-a urmărit reabilitarea a 42,8 kilometri de drum dintre cele două județe, dar și a altor șapte poduri.
Proiectul a fost derulat cu scandal, după ce firma care a câștigat inițial procedura nu a respectat termenele și contractul a fost reziliat. După câteva luni de procese, contractul a fost reluat cu asocierea Eky Sam SRL - Enviro Construct și
Transporturi Auto Botoșani.
CITEȘTE:
Reabilitarea drumului județean DJ 282 Iași-Botoșani, gata în octombrie; firmă din Botoşani la lucru