Președintele executiv al PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, a afirmat că incidentul privind sigla PDL care a învrăjbit recent taberele din PNL demonstrează că, într-un final, vechii liberali au realizat cât de mare va fi factura electorală pe care vor trebui să o plătească pentru Alianța Răului încheiată cu „cel mai toxic partid din România”, așa cum se arată menționat într-un comunicat de presă remis de către PSD Botoșani.
Redăm mai jos, integral, comunicatul de presă:
„Revolta vechilor liberali față de prezența siglei PDL în sediile preluate de noul PNL arată că aceștia au început să realizeze cât de mult îi va costa în plan electoral această aventură pe care au început-o alături de cel mai toxic partid din România. Noi am numit-o Alianța Răului, pentru că fuziunea dintre PDL și PNL s-a născut din trădarea față de alegătorii care în 2012 au votat cu USL pentru a înlătura definitiv regimul PDL-ist. Vedem însă că vechiul PNL a devenit un fel de trambulină folosită de PDL-iști pentru a reveni la putere”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Președintele executiv al PSD Botoșani a mai subliniat că înlăturarea siglei PDL din sediile noului PNL nu va înlătura rușinea de care s-au acoperit foștii liberali, atunci când și-au trădat alegătorii și au bătut palma cu PDL.
„Am mai spus și cu altă ocazie că PNL nu mai e decât o mască fardată purtată de fostul PDL. Vedem clar că, după marginalizarea lui Țurcanu, PDL-iști controlează formațiunea rezultată din fuziunea PNL-PDL. Iar dacă lupii s-au îmbrăcat în blană de oaie, nu înseamnă că nu mai sunt lupi. Dacă au dat jos sigla PDL, nu înseamnă că sunt alte persoane. Sunt aceeași PDL-iști din perioada guvernelor Boc, în care s-au luat cele mai catastrofale decizii pentru România. Tot portocalii au rămas - uitați-vă la culoarea sediului lor. Oamenii din popor au o vorbă înțeleaptă pentru astfel de situații: „Lupul își schimbă blana, dar năravul ba!”, a mai adăugat liderul PSD Botoșani.
În ultimele zile, în organizația noului PNL din Botoșani au apărut tensiuni între vechii liberali și foștii PDL-iști, legate la faptul că pe sediul moștenit de noua formațiune încă se mai afla sigla vechiului PDL. După mai multe certuri între cele două tabere, sigla PDL a fost înlocuită de cea a noului PNL. Cu toate acestea, culoarea portocalie a sediului noului PNL amintește în continuare de originea nefastă a formațiunii rezultate din fuziunea PNL și PDL.
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024