După ce FC Botoșani a fost învinsă de clujeni cu 0-1, antrenorul principal al echipei spune că este motivat de credință.
Bogdan Andone, antrenorul ultimei clasate din Liga 1, FC Botoșani, a transmis un mesaj optimist după ce echipa sa a pierdut împotriva Universității Cluj, 0-1, și a ajuns la a treia înfrângere consecutivă în campionat.
Chiar dacă „lanterna roșie” a primului eșalon are doar 20 de puncte și se află la 7 „lungimi” de FC Voluntari (ocupanta locului 14 de baraj), Andone a negat că el și elevii săi ar fi resemnați în privința retrogradării grupării moldave.
Tehnicianul a subliniat că echipa sa trebuie să dea tot ce are mai bun în ultimele 10 jocuri din campionat (ultima etapă din sezonul regular și cele 9 dueluri din play-out) și că orice este posibil până la terminarea sezonului.
,,Nu se pune problema resemnării. Dacă m-aș fi resemnat, n-aș mai fi fost aici, valabil la fel și în cazul jucătorilor. Într-adevăr, e apăsătoare poziția, nu te simți confortabil. Poate de aceea în unele momente ale jocurilor avem și momente de joc mai puțin bune sau confuze. E de înțeles, văd și la alte echipe aceste momente în timpul jocului, la noi cu atât mai mult. Am mare încredere și sunt convins că băieții au aceeași încredere.”
Bogdan Andone, antrenor principal al FC Botoșani
El a admis posibilitatea de a avea o retrogradare în CV, însă credința în succes îi oferă motivație, potrivit gsp.ro.
„Este posibil să am o retrogradare în CV, dar mă motivează credința. Chiar cred că tărie că acest club se poate salva. Cred cu tărie pentru că toți oamenii din club, toți oamenii din oraș, inclusiv grupul care patronează echipa și patronul în sine, fac tot ce depinde de ei pentru a se salva”, a adăugat Bogdan Andone.
”U” Cluj a învins FC Botoșani, scor 1-0, în etapa a 29-a din Liga 1, grație golului marcat de Daniel Popa în minutul 21. „Șepcile roșii” au urcat pe locul 6 de play-off, cu o etapă înaintea finalului sezonului regular.
(Sursă foto: Digi Sport)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024