FC Botoșani și ”U” Cluj au remizat, scor 0-0, în etapa a șaptea a play-out-ului Ligii 1.
Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut și le-a reproșat jucătorilor săi evoluțiile din partea secundă.
”Suntem foarte mulțumiți, e greu să joci aici. Am fost destul de timorați la început, apoi am avut câteva acțiuni. Prima repriză ne-a aparținut, dar în a doua ne-am retras, n-am mai avut curaj să jucăm, să ținem de mingi, am încercat să jucăm doar pe contraatac. A fost și teama de a nu primi gol, având experiența meciului cu Voluntari. E un punct care, cu siguranță, ne va ajuta foarte mult. O să vedem la sfârșit nivelul, am avut meciuri bune și meciuri modeste, greșeli mari care ne-au costat, dar, una peste alta, cred că am avut un parcurs bun pentru nivelul nostru, mai ales că am ajuns și în finala Cupei”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Antrenorul lui ”U” Cluj a fost întrebat dacă oboseala a fost cauza evoluției mai slabe din partea a doua, moment în care Ioan Ovidiu Sabău a intervenit, scrie digisport.ro.
”Când aud de oboseală la sportivi de performanță, îmi vine să râd. Doar asta faci. Dacă așa considerăm, că suntem obosiți, mai ales că facem ce ne place, ok...”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Antreprenorii botoșăneni prezenți la cel mai mare eveniment de business din Moldova
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Casa de Asigurări, anunț important pentru botoșăneni: Este un document pe înțelesul tuturor
Oana Sava
Jan 30, 2025
VINERI: Se oprește apa pe câteva străzi din municipiu
Oana Sava
Jan 30, 2025
Un consilier local a intrat în depresie la Gala Eminescu: Sărbătorim înmormântarea lui – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile